L-a impresionat pe Ilie Dumitrescu! Cuvinte mari ale lui „Mister” pentru unul dintre fotbaliștii FCSB: „Arată bine, e genul care-ți aduce plusul!”
Ilie Dumitrescu (50 de ani) a fost impresionat de prestația lui Harlem Gnohere (31 de ani), „Bizonul” care a și marcat și a adus victoria FCSB în partida contra Chindiei Târgoviște (2-1, pe „Ilie Oană”). Analistul TV l-a lăudat pe atacantul francez pentru că a slăbit, dar și pentru atitudinea pe care a arătat-o pe teren.
Gnohere a marcat în minutul 56 al meciului contra Chindiei golul care a asigurat victoria FCSB, 2-1, după ce vicecampioana României a fost condusă cu 1-0. Ilie Dumitrescu a subliniat faptul că „Bizonul” arată mai bine din punct de vedere fizic și a spus că, ușor-ușor, își va intra în forma de altădată.
”’Bizonul’, nu spun că arată foarte bine, ci că arată bine. Este genul de jucătorul care îți aduce plusul când stă bine fizic. În schimb, când a avut probleme și cu greutatea, și nici fizic nu a stat foarte bine, a avut situații când primea a primit și a dat din 3 metri pe lângă poartă”, a spus Ilie Dumitrescu, după meci, la DigiSport.
Dumitrescu a apreciat și inițiativa lui Vintilă de a-l titulariza pe atacantul din Hexagon și de a-l păstra pe teren până la final. ”L-a ajutat. Își intră în ritm, a jucat foarte bine. L-am văzut ambițios. A fost superioară FCSB în acest meci”, a mai spus Ilie Dumitrescu.
Harlem Gnohere are doar două goluri marcate pentru FCSB în acest sezon, în toate competițiile.