Egalul cu Universitatea Craiova l-a convins pe George Copos de un lucru foarte important: echipei îi lipsește Costin Lazăr! A declarat-o oficial imediat după finalul jocului, iar a doua zi de dimineață și-a impus dorința. La prima oră le-a trimis președintelui și antrenorului câte o hârtie semnată de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) prin care anunța revenirea imediată a lui Lazăr și l-a sunat pe jucător pentru a-i ordona să se prezinte la antrenament.
„Lazăr este un jucător care merită să fie tratat altfel decât până acum. AGA a decis că Lazăr este o valoare a clubului și din acest moment nu se va mai antrena separat, ci va face parte doar din lotul primei echipe”, sună comunicatul oficial al lui George Copos, care a călcat în picioare decizia lui Marius Șumudică. Astfel, tehnicianul, care îl exclusese pe căpitan din lot după incidentul cu Marius Constantin din Turcia, s-a văzut pus în fața unui fapt împlinit.
Căpitanul a intrat râzând în vestiar Ieri, la ora 10:00, s-a trezit în vestiar cu Lazăr, extrem de volubil și zâmbitor, și, deși nu i-a plăcut mutarea, n-a avut încotro decât să-l primească. Cel puțin deocamdată. Spre deosebire de tehnician, care se află într-o situație foarte delicată, președintele Dinu Gheorghe a fentat elegant amestecul lui George Copos. Acesta a declarat că nu-l interesează „cazul Lazăr” și a lăsat să se înțeleagă că-l lasă rece decizia patronului.
„Dacă domnul Copos, omul numărul 1 din club, a decis ca Lazăr să revină, ce pot să fac eu? Pe mine nu mă mai interesează subiectul Costin Lazăr”, a afirmat Dinu Gheorghe. Totuși, George Copos a ținut să precizeze că decizia sa vizează doar impunerea lui Lazăr în lotul Rapidului, nu neapărat în primul „11”.
Decizia de azi nu garantează că Lazăr va fi titular sau nu, asta este o prostie. Dacă va juca și când va juca, decide doar Marius Șumudică. Nimeni în afara antrenorului nu poate să garanteze că Lazăr va fi pe teren cu Victoria Brănești George Copos, patron Rapid
Costin Lazăr este unul dintre cei mai buni mijlocași centrali din România și merită să fie în lotul Rapidului, mai ales acum, când jucăm din trei în trei zile George Copos, patron Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER