Astafei și-a încheiat conturile cu Petrolul, jucătorul în vârstă de 27 de ani ajungând la finalul înțelegerii cu gruparea ploieșteană. Chiar dacă a avut mai multe oferte de a continua în Liga 1, Astafei își dorește să evolueze în campionatul nord-american.
Victoraș Astfaei a fost curtat chiar și de Dan Petrescu, însă a refuzat oferta celor de la ASA Târgu-Mureș și speră să prindă un contract în Major League Soccer.
„Am fost sunat de mai multe echipe din Liga 1, care și-au arătat disponibilitatea de a mă legitima, și din afară sunt ceva oferte, dar am primit o propunere de a juca în campionatul din Statele Unite. Visul meu în acest moment este acela de a evolua în MLS și sper ca negocierile să ajungă la finalitate”, a declarat Astafei pentru DigiSport.
În eventualitatea în care își va găsi echipă în MLS, Răzvan Cociș îl va ajuta să se acomodeze. Cociș joacă din 2014 la Chicago Fire. Gerrard, Lampard, Kaka sau Obafemi Martins sunt doar câteva dintre vedetele care evoluează în MLS. Beckham, Thierry Henry, Nesta, Rafa Marquez și Del Piero au jucat, de asemenea, în campionatul din Statele Unite ale Americii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER