L-a vrut Steaua, îl ia Dinamo!**
Dinamoviștii caută cu disperare un fundaș central, după ce în
Antalya echipa a avut de suferit în zona stoperilor. Moți a fost
ezitant, iar Țălnar a ordonat înregimentarea unui fotbalist pe
acest post. Iar alesul este David Lopes de la Cordoba, omul la
aducerea căruia s-a gândit și Stoichiță pentru a-și rezolva
problemele din defensivă.
Mai mult, antrenorul a cerut ca fotbalistul care va veni să fie pus
la punct cu pregătirea fizică. Pe listă au fost mai mulți fundași
de marcaj, chiar zilele trecute fiind testați într-un amical al
echipei secunde cehul Martin Zivny și brazilianul Fernando Cedrola.
Totuși, alesul este altul. E vorba de un fotbalist care a fost în
vizorul Stelei, David Lopes de la Cordoba (liga secundă spaniolă).
În vârstă de 27 de ani, brazilianul înalt de 1,90 metri va fi adus
sub formă de împrumut în schimbul sumei de 150.000 de euro, după ce
negocierile dintre el și Steaua au căzut.
Scouterul Dănciulescu
Șefii dinamoviști s-au consultat cu Ionel Dănciulescu, fostul
atacant din „Groapă” fiind adversar cu Lopes în urmă cu câteva
etape. Sud-americanul l-a marcat pe „Danciu” în meciul direct
dintre Hercules și Cordoba, iar acesta a avut cuvinte de laudă la
adresa stoperului care a mai trecut și pe Terek Groznîi.
Zilele următoare, brazilianul este așteptat să sosească la
București pentru a semna contractul și se pare că va încasa la
rândul său 100.000 de euro până la vară.
Cad venirile lui Zivny și Fernando
Dinamo adusese în probe doi fundași centrali, pe cehul Marek Zivny
(foto dreapta, 28 de ani, de la Austria Kartnen) și pe brazilianul
Fernando Cedrola (23 de ani, de la FC Tupi din Brazilia). Cei doi
au fost testați sâmbătă, la amicalul cu CS Buftea (0-2), iar astăzi
vor face vizita medicală. Numai că venirea lui Lopes face inutile
transferurile celor doi așa că antrenorul Cornel Țălnar are de gând
să renunțe la ei.
DAVID
LOPES
Naționalitate: brazilian
Vârstă: 27 de ani
Înălțime: 1,90 m
Greutate: 88 kg
Post: fundaș central
CARIERĂ‚:
2000 – 2003: Atletico Parananense
2003 – 2004: FC Porto
2004 – 2005: Iraty (Brazilia)
2005 – 2007: NK Osijek
2008: Terek Groznîi
2009: Cordoba
„Gogu” s-a logodit
Lucian Goian s-a logodit, ieri, cu jurnalista Anda Banu.
Evenimentul s-a consumat la o biserică din centrul Capitalei, iar
invitații fundașului dinamovist au fost colegii săi, Andrei
Mărgăritescu, Claudiu Niculescu, Adrian Cristea, Cosmin Moți și
Cristi Pulhac. „Gogu” îi invitase și pe antrenorii echipei, dar
aceștia nu au reușit să ajungă în timp util la locul
logodnei.
„Vreau să rămân la Dinamo”
Cristian Daminuță așteaptă verdictul conducerii în privința sa,
șefii urmând să decidă dacă va fi sau nu păstrat în lotul echipei
pentru retur. „Eu am făcut tot ce a depins de mine. Dar nu eu voi
lua decizia. Aștept să mi se comunice și mie ceva, ei vor decide ce
vor să facă… Eu aș vrea să rămân la Dinamo, știu foarte clar
asta!”, a declarat fostul stoper al lui Inter Milano.
„China”, out o lună
Andrei Mărgăritescu va lipsi o lună de la antrenamentele echipei și
va rata cu siguranță primele trei etape ale returului, dar ar putea
absenta și de la derby-urile din etapele patru și cinci, cu CFR
Cluj și Steaua. Mijlocașul defensiv al „câinilor” a suferit o
fractură la degetul mic al piciorului drept, accidentare ce îi
amână revenirea într-un meci oficial în tricoul lui Dinamo.
Îl vor pe Tudor la centru!
Șefii lui Dinamo și cei ai Universității Craiova par să fi ajuns la
un acord în privința numelui arbitrului care să oficieze partida
directă de duminică. Explică Adrian Mititelu: „Vreau să ne
arbitreze Alexandru Tudor. Borcea și-a dat și el acordul! Așa cum
televiziunile au ales în prima opțiune acest meci, la fel trebuie
să procedeze și CCA. Să delege un arbitru valoros”. Alexandru Tudor
a arbitrat și meciul din turul campionatului (0-0), fiind acuzat de
Dinamo că a viciat rezultatul final, oprindu-l eronat pe Claudiu
Niculescu pe motiv de ofsaid și neacordând o lovitură de la 11
metri pentru „câini” .