L-a vrut Steaua, îl ia Rapidul!** Varga este redirecționat de Vasile Șiman către Giulești! Cât vrea pe mijlocaș

Patronul Rapidului, George Copos, vrea să dea lovitura pe piața transferurilor în această iarnă și să-l aducă pe Dacian Varga în Giulești, însă Vasile Șiman nu acceptă să ia mai puțin de două milioane de euro!

Înainte de Revelion, nașul Copos a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe finul Șiman, căruia i-a făcut o ofertă clară pentru achiziționarea lui Dacian Varga. Patronul Rapidului i-a propus omologului din Regie un împrumut pe șase luni al mijlocașului cu opțiune de transfer definitiv după terminarea campionatului, însă Șiman a refuzat din start această variantă. Patronul Sportului ține neapărat să-l vândă pe Varga cu două milioane de euro pentru că are emoții în privința dosarului de licențiere pentru viitorul sezon, iar cu banii obținuți ar achita datoriile și restanțele financiare față de jucători, motiv pentru care nici nu a vrut să audă de un eventual împrumut.

„E posibil să ajungă la Rapid
Negocierile pentru trecerea lui Varga în Giulești nu au picat definitiv, deși Copos consideră exagerate pretențiile lui Șiman. „M-a sunat domnul Copos să mă întrebe de Varga, de situația lui contractuală. Nu am discutat foarte multe detalii, dar este foarte posibil un viitor transfer al lui la Rapid”, a recunoscut ieri patronul Sportului. Răzvan Lucescu face și el presiuni pentru urgentarea trecerii lui Varga în Grant, mai ales că mijlocașul s-ar încadra perfect ca extremă stângă în 4-3-3-ul gândit de tehnician.

L-a vrut și Steaua
Înainte să rezolve transferul lui Chipciu, steliștii au negociat și ei pentru Varga. Gigi Becali s-a retras însă repede din discuții, ideea achiziționării lui Varga fiind mai mult o strategie prin care să-l determine pe Chipciu să iscălească mai repede contractul cu Steaua.


1 gol a marcat Varga la Kuban Krasnodar în acest sezon

27 de prezențe în prima ligă din Rusia a bifat Varga în acest sezon, de 25 de ori el fiind titular

Patronul Rapidului, George Copos, vrea să dea lovitura pe piața transferurilor în această iarnă și să-l aducă pe Dacian Varga în Giulești, însă Vasile Șiman nu acceptă să ia mai puțin de două milioane de euro!


Programul Rapidului în această iarnă

13 ianuarie – Reunirea lotului
16 ianuarie – Vizita medicală
13-19 ianuarie – Antrenamente la ProRapid
20 ianuarie – 3 februarie – Cantonament Antalya
7-17 februarie – Cantonament Antalya
Amicale
Rapid – SK Brann (NOR) – 25 ianuarie
Rapid – FC Chornomorets (UCR) – 28 ianuarie
Rapid – Górnik Zabrze (POL) – 30 ianuarie
Rapid – Ruch Chorzów (POL) – 1 februarie
Rapid – FK Radnicki 1923 (SER) – 9 februarie
Derby-uri în 2012
Rapid – Dinamo (etapa 24)
CFR Cluj – Rapid (etapa 25)
Rapid – Steaua (etapa 28)
Rapid – Oțelul (etapa 34)
Plecări sigure: –
Sosiri sigure: –

Publicat: 03 01. 2012, 10:49
Actualizat: 03 01. 2012, 10:51