„L-am avertizat pe Reghecampf că nu fac asta! Sufeream când vedeam că se întâmplă”. Interviu dat de Moke în Spania. Cu ce gânduri a venit la Steaua
Transferat de Steaua în finalul perioadei de transferuri, de la FC Voluntari, Wilfred Moke a vorbit în presa din Spania despre noua sa echipă, dar și despre motivele care îl determinau să se transfere în România, în urmă cu mai bine de un an, când a ajuns la Rapid.
Moke a petrecut opt sezoane în ligile inferioare din Spania, dar în cele din urmă a decis să-și încerce norocul în altă parte, nemulțumit de faptul că nu își putea găsi o echipă la un nivel superior. Cea mai lungă perioadă a petrecut-o la Cadiz, între 2010 și 2013, când gruparea andaluză juca în Liga a treia (la finalul sezonului trecut a promovat în Segunda).
„A trebuit sa plec din Spania. Dupa opt ani petrecuți aici m-am găsit fără alte soluții și a fost singura opțiune.
Au fost multe uși închise din mai multe motive. În primul rând, conducatori care mi-au facut promisiuni pe care nu le-au respectat și apoi pentru că îmi doream să joc în Segunda și trebuia să fiu la un club mare„, spune Moke, care explică cum s-a adaptat la fotbalul din România.
Moke spune că postul său de bază de de închizător, dar știe de ce a fost adus la Steaua. Totuși, l-a „avertizat” pe Reghecampf că stilul său de joc nu se va schimba și nu va deveni un jucător care să joace „la siguranță”, lovind mingea cu putere pentru a o îndepărta din defensivă.
„Aici, fotbalul e foarte fizic. E o ligă de luptă, de fugă, de bătaie. În Spania se lucrează mai mult tehnic și tactic, e mai multă calitate. Eu fizic stăteam bine, iar la Cadiz m-am educat din punct de vedere fotbalistic. Aici am învățat cel mai mult în cariera mea.
Acum joc fundaș central. M-au cumpărat pentru asta, deși la echipa precedentă jucam în linia de mijloc. Dacă ești inteligent și atent poți să te integrezi bine și pe acest post. Mi-am avertizat însă antrenorul: eu nu o să „bubui” mingile. Aici jucătorii se tem, nu vor să-și asume riscuri, dar eu am suferit ca mijlocaș din acest motiv, să văd mingi zburând peste capul meu și nu vreau ca acest lucru să li se întâmple și colegilor mei„, spune Moke.
Congolezul a vorbit și despre obiectivele sale la Steaua: „Vrem să câștigăm toate trofeele puse în joc pe plan intern, iar în Europa League să ne descurcăm cât mai bine. Pe plan individual, țelul meu e ca întotdeauna: să joc cât mai multe meciuri, să am evoluții bune și să progresez cât mai mult„.