„L-am bătut pe Colțescu așa cum l-a bătut și Băsescu pe acel copil”

Arbitrul craiovean Edi Constantinescu neagă acuzațiile conform
cărora l-ar fi bătut pe Sebastian Colțescu în fața stadionului „Ion
Oblemenco”. Acesta spune că disputa dintre ei a fost doar una
verbală și că Sebastian Colțescu a fost cel care a provocat
scandalul. „Înainte de antrenamentul de ieri după-amiază am avut o
altercație, dar nu s-a ajuns la bătaie. A fost doar o discuție.
L-am bătut pe Sebastian Colțescu așa cum domnul președinte Băsescu
l-a lovit pe acel copil. Probabil el vrea să iasă în față și să mai
facă niște cancanuri, așa cum a mai făcut. Scopul meu e să ajung
arbitru în Liga I, nu să îl bat pe Colțescu”, a spus
Constantinescu.

Acesta a explicat și de la ce a pornit altercația: „cu ceva timp
în urmă i-am făcut cunoștință cu o fată (n. r. fosta atletă Simona
Barcău), am zis să-i fac un bine. Au stat ceva timp împreună, s-au
certat și eu am căzut la mijloc. Au avut discuții cu părinții,
certuri, cum face el de obicei cu fetele. Toată lumea din Liga I îl
știe pe Colțescu. Știe cine este, cine a fost și ce a făcut. Nu mai
intru eu în detalii, să nu spună că sunt răutăcios. A fost
prietenul meu, de acum e o simplă cunoștință”.

Colțescu
nu se mai antrenează pe „Oblemenco”

Pentru a nu risca din nou să fie implicat într-un incident cu
Edi Constantinescu, Sebastian Colțescu a preferat să renunțe la a
se mai pregăti pe stadionul „Ion Oblemenco” și a ales terenul din
incinta Facultății de Mecanică din Bănie. „Nu prea vreau să
comentez. Eu vreau să-mi continui pregătirea, vreau să demonstrez
că sunt unul dintre cei mai buni arbitri din țară, dar din păcate
nu mă mai pot pregăti la stadion, pentru că într-adevăr s-a
întâmplat un incident. Mă antrenez în altă parte, stau liniștit. Eu
nu îmi permit să mă bat cu nimeni. Eu sunt arbitru, sunt un exemplu
de etică pentru toată lumea. Un bărbat nu își demonstrează valoarea
dând cu pumnul. Eu nu am reacționat în nici un fel. E treaba lui ce
a făcut. A avut o altercație cu fosta mea prietenă și nu știu de ce
a avut această reacție față de mine. A fost prietenul meu. Ne-am
antrenat împreună, am mers împreună în concedii, la petreceri. Din
respect pentru familia lui, pentru tatăl lui, care pentru mine a
fost un exemplu, un fost arbitru FIFA, nu mai vreau să spun nimic”,
a declarat Colțescu.


Citește și: INCREDIBIL! Colțescu,
bătut de un coleg arbitru!

Publicat: 16 01. 2010, 20:36
Actualizat: 16 01. 2010, 20:52