„L-am sunat pe Stoichiță și i-am zis:** ‘Copiii tăi sunt la Steaua!'”

Frații Karamyan au semnat cu Steaua și vor pleca în Antalaya,
acolo unde se vor alătura lotului condus de Mihai Stoichiță.
Negocierile au fost intense, însă până la urmă armenii au fost de
acord cu oferta făcută de clubul din Ghencea. Valeriu Argăseală,
cel care s-a ocupat de negocieri, recunoaște că a fost greu să-i
convingă pe cei doi jucători, dar se bucură că s-a terminat cu
bine.

„Ei au vrut să joace la Steaua, cred că asta le-a fost
soarta. Eu mă bucur că au ajuns aici, și ei și-au dorit foarte
mult. Negocierile presupun uneori sacrifii pe care să le faci și
momente peste care să treci. Este normal să pună condițiile pe care
le-a pus, sunt o familie unită. Indiferent cât au durat neocierile,
important este că munca noastră nu a fost în zadar. După ce au
semnat, l-am sunat pe Stoichiță și i-am zis: „Uite, copiii tăi sunt
la Steaua”,
a spus Valeriu Argăseală

Publicat: 31 01. 2010, 17:01
Actualizat: 31 01. 2010, 17:30