Steaua a bătut palma cu frații Karamyan și este aproape să îi aducă și pe Tall și Parpas. Valeriu Argăseală a declarat că nu mai este interesat de Ogăraru. Becali l-ar fi vrut pe Săpunaru, dar nu poate risca relația și așa fragilă cu suporterii, în condițiile în care este bine știută legătura dintre „Săpun” și Rapid.
„Am bătut palma cu frații Karamyan, s-a rezolvat. Am semnat acum în condiții mult mai avantajoase nouă. Pe Varga l-am vrut întotdeauna. Nu e pe același post cu Arman, eu îl văd pe Varga mijlocaș dreapta. Îl vreau împrumut până în vară, cu obligație de cumpărare pentru 1,5 milioane de euro, dacă iau campionatul. Săpunaru e fotbalist, l-aș fi vrut la Steaua, dar el e rapidist. Ce să fac, după ce că nu reușesc să mă împac cu suporterii, acum să îl mai aduc și pe Săpunaru„, a declarat Gigi Becali la gsptv
„Vreau să fac o echipă în viteză, ca vijelia. Pac, în zece minute gol! Îl iau și pe Varga și la revedere, sănătate!”, a încheiat Gigi Becali
Argăseala: „Steaua a renunțat la Ogăraru. Nu ne mai interesează„, a spus președintele Stelei la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER