L-au crezut PIERDUT, acum e gata arate că nu a „murit speranță”:** „Revin în forță!” Vârful decis să-i arate lui Becali cât de mult a greșit
Despărțirea de Steaua parea să-i pună cruce carierei lui Florin Costea, care nu a încheiat niciun angajament după plecarea din Ghencea. Jucătorul a plecat de la trupa lui Reghecampf în urma unei discuții aprinse cu Gigi Becali, iar imediat pe numele său au început să curgă oferte. Petrolul, Oțelul, Concordia sau o echipă de top din Bulgaria au fost refuzate de fostul atacant al Universității Craiova, care a preferat să urmeze un program de pregătire la echipa de la care a pornit în fotbalul mare, CSM Râmnicu Vâlcea.
Costea e gata acum de o revenire în forță, dorind să demonstreze că nu și-a spus ultimul cuvând în fotbal, precizând că are câteva oferte și din această iarnă îl vom revedea pe terenul de fotbal.
„Am intrat de câteva de zile în vacanță, după ce m-am antrenat luni de zile cu CSM Râmnicu Vâlcea. Nu e cazul să mai aștept până în vară, voi reveni în forță chiar din această iarnă. Am câteva oferte concrete, voi alege după ce trec sărbătorile”, a declarat Florin Costea pentru www.prosport.ro
„Ce să-i fac lui Florin Costea dacă el n-are minte? Au vrut să-l ia ăștia de la Petrolul, îi dădeau 10.000 pe lună. El a cerut 250.000 pe an și 150.000 la semnătură”, spunea Becali, la scurt timp de la plecarea atacatului de 27 de ani de la Steaua
1 gol a marcat Florin Costea pentru Steaua în Liga I, în 19 meciuri jucate
17 goluri a înscris atacantul pentru Universitatea Craiova, în sezonul 2008-2009 al Ligii I, când a ieșit golgheterul campionatului