L-au depășit pe Becali. Ionel Ganea, al 26-lea antrenor la Târgu Mureș, în 9 ani: „Nu avem nimic de pierdut”
- Clubul de fotbal din Târgu Mureș a ajuns la al 26-lea antrenor prezentat de la înființarea echipei, din 2008. Gigi Becali are tot 26 de antrenori numiți la FCSB, dar în 15 ani.
- Ionel Ganea este al cincilea tehnician pe care ASA Târgu Mureș îl prezintă în actualul sezon al Ligii 1.
Guy Roux (44 de ani la Auxerre), Alex Ferguson (27 de ani la Manchester United) sau Arsene Wenger (de 21 de ani la Arsenal) n-ar înțelege nimic din ce se întâmplă la ASA Târgu Mureș. Clubul ardelean a prezentat în această săptămână al 26-lea antrenor din istoria echipei, care până în 2013 s-a numit FCM. Și vorbim de o istorie de doar 9 ani, FCM-ul fiind fondat în 2008.
Ionel Ganea a preluat echipa de pe ultimul loc în Liga 1. „Încercăm, pe ultima sută de metri, să facem ce putem și să obținem maximum de puncte din cele opt partide care au mai rămas. Șanse matematice mai sunt, dar totul depinde numai de noi. Nu avem nimic de pierdut, mai jos decât este acum Mureșul, nu poate fi. Vom vedea ce va fi. Orice antrenor își dorește continuitate. În cazul în care echipa va retrograda, vom vedea din vară ce decizie voi lua, împreună cu reprezentanții conducerii”, a spus la prezentarea oficială, cel care reprezintă al 26-lea mandat la ASA.
Doar Dan Petrescu a plecat fără „ceartă”
Până și Gigi Becali, recunoscut în urmă cu câțiva ani pentru regularitatea cu care schimba antrenorii, ar putea fi „gelos” pe „performanța” mureșenilor. Tot 26 de antrenori a schimbat și el, dar din 2002 și nu din 2008, cum au făcut-o mureșenii. Totul a început cu Cosmin Bodea, în liga secundă, în 2008. Au urmat nume grele din fotbalul românesc, dar niciunul n-a reușit să stea mai mult de un an pe bancă. Falub, Sabău, Lăcătuș, Selymes, Trombetta, Isăilă, Edi Iordănescu, Pustai, Ciobotariu, Dan Petrescu, Miriuță, Bergodi sau Ionuț Chirilă, ultimul pe listă. Au făcut cu toții parte din „malaxorul” antrenorilor de la ASA.
„Rezistenții” Bodea și Sabău
Cel mai mult a rezistat pe banca mureșenilor Cosmin Bodea, dar în liga secundă. În Liga 1, cel mai lung mandat l-a avut Ioan Ovidiu Sabău. El a fost antrenorul FCM-ului din septembrie 2010 până în septembrie 2011. Sabău a avut trei mandate pe banca echipei din Târgu Mureș, iar Adrian Falub, cu care s-a discutat și înainte de venirea lui Ganea, dar a refuzat, a stat două mandate la ASA Târgu Mureș.
La capitolul cel mai scurt mandat este Ionuț Chirilă pe primul loc, detașat. Acesta a fost demis după doar două săptămâni.
Cele 26 de mandate de la ASA, din 2008 încoace:
2008 – 2010: Cosmin Bodea
2010: Adrian Falub, Ioan Ovidiu Sabău
2011: Tibor Selymes, Maurizio Trombetta
2012: Marius Lăcătuș, Ioan Ovidiu Sabău, Alexandru Pelici, Daniel Isăilă
2013: Mircea Cojocaru, Cristian Coroian, Eduard Iordănescu, Ioan Ovidiu Sabău
2014: Adrian Falub, Cristi Pustai
2015: Liviu Ciobotariu, Dan Petrescu, Vasile Miriuță, Cristiano Bergodi, Petre Grigoraș
2016: George Ciorceri, Dario Bonetti, Dan Alexa
2017: Ilie Stan, Ionuț Chirilă, Ionel Ganea