L-au întrecut pe Gigi Becali! Conceicao se bate la titlu, dar a semnat un contract venit din preistoria fotbalului. FOTO | Dezvăluirea incredibilă din înțelegerea portughezului: ce trebuie să facă la fiecare meci oficial sau amical
Toni Conceicao (56 de ani) este semnatarul unui contract incredibil pentru fotbalul profesionist. Antrenorul CFR-ului a acceptat o înțelegere prin care e obligat să se consulte cu șefii clubului în privința echipei de start pe care o trimite atât în meciurile oficiale, cât și în cele amicale.
Adus de campioana Ligii 1 Betano în locul lui Edi Iordănescu, un antrenor care și-a făcut un renume prin prisma faptului că nu acceptă implicarea șefilor în viața echipei, tehnicianul portughez se bate la titlu în Liga 1, e văzut drept un om cu mare experiență, dar, de fapt, nu mișcă în fața lui Neluțu Varga și a oamenilor din jurul său. Joi dimineață, site-ul fanatik.ro a scos la iveală contractul care l-ar face invidios până și pe Nicolae Dică (38 de ani), antrenorul FCSB-ului pe care Gigi Becali îl subordonează încă din momentul venirii pe banca vicecampioanei ultimilor trei ani.
Dacă latifundiarul din Pipera îi trasează direcția lui Dică din lojă, oamenii din conducerea CFR-ului au mers mai departe și i-au stipulat lui Conceicao chiar în contractul semnat în această vară că trebuie să se consulte cu ei în privința tutoror echipelor de start pe care le aliniază. Practic, fie că e vorba de un meci important din campionat sau cupele europene, fie că discutăm despre o partidă amicală, Conceicao trebuie să aibă acceptul superiorilor din club pentru fiecare jucător pe care-l trimite în primul „11”.
Câteva dintre ideile cu care Conceicao a fost de acord când a revenit la CFR:
- se consultă cu Consiliul de Administrație cu privire la formația care intră în teren la jocurile oficiale și amicale;
- colaborează cu conducerea clubului formulând opinii din punct de vedere tehnic;
- participă ori de câte ori este solicitat la ședințele cu administrația;
- face propuneri conducerii clubului pentru aplicarea de sancțiuni disciplinare jucătorilor;
- trebuie să restituie integral echipamentul primit la încetarea contractului!
- președintele are dreptul de a exercita controlul asupra antrenorului, de a evalua performanța activității acestuia;
Conceicao, omul lui Mureșan
Venit prima dată în România, la CFR, în 2009, Toni Conceicao este antrenorul preferat al lui Iuliu Mureșan, președintele debarcat de curând din conducerea clujenilor. În vară, Doctorul este cel care a insistat pentru plecarea lui Edi Iordănescu după doar trei meciuri, iar când a venit vorba despre un înlocuitor a înaintat imediat numele portughezului. Antrenor docil, care nu iese din cuvântul său, Conceicao e foarte bun prieten cu Iuliu Mureșan, iar relația de apropiere pe care o are cu fostul șef din Gruia a dus, într-un final, la semnarea contractului care pare neverosimil pentru fotbalul profesionist al anului 2018. Acum, cu Mureșan plecat și Marius Copilu revenit la cârma echipei căreia i-a adus, anul trecut, alături de Dan Petrescu al patrulea titlu din istorie, postul lui Conceicao e din nou în pericol, lusitanul fiind „pândit” până la prima serie de rezultate slabe pentru a fi înlocuit.