Transferat de roș-albaștri în vara lui 2008, Florentin Matei l-a costat pe Gigi Becali aproximativ 75.000 de euro. La doar 15 ani, fotbalistul a primit un salariu de 3.000 de euro lunar, dar după doi ani și jumătate, steliștii i-au reziliat contractul. Liber, fotbalistul se află în aceste zile în probe la Fiorentina, care îl vede drept urmașul lui Adrian Mutu.
ProSport a anunțat în exclusivitate pe 10 ianuarie că Florentin Matei și-a încheiat conturile cu steliștii. „Nu-mi pare rău că am plecat de la Steaua. Bine că am scăpat de acolo”, a fost prima declarație a fotbalistului imediat ce a plecat din Ghencea. Tatăl său a început să-i caute o nouă destinație. Monaco, Liverpool și Espanyol au fost primele formații care s-au arătat interesate de serviciile micuțului fotbalist.
La puțin timp, un avocat italian, apropiat al clubului din Firenze, i-a prezentat tehnicianului de la Primavera, Maurizio Micolinni, câteva filmulețe de pe YouTube cu evoluțiile jucătorului de 17 ani. „Am fost încântați că vine liber, iar ca profil seamănă foarte bine cu Adrian Mutu, doar că e un pic mai scund”, a spus Micolinni după ce l-a văzut.
Ieri, echipa lui Maurizio Micolinni a câștigat finala disputată cu AC Milan, scor 2-1. Astfel, începând de astăzi, Florentin Matei se va pregăti sub culorile clubului din Firenze, având la dispoziție aproximativ o săptămână pentru a-i convinge pe oficialii italieni că merită păstrat.
„Putea să se rateze la Steaua II. Nu mai avea loc în echipă, fiindcă cineva nu îl plăcea. Îi zicea că îl protejează, că e prea tânăr și de asta nu îl trimitea pe teren”, Costel Matei, tatăl fotbalistului stelist
„În România nu voi mai juca la nicio echipă. Asta e clar! Sunt dezamăgit de tot ce am pățit la Steaua”, Florentin Matei, fost jucător Steaua
2 meciuri a evoluat Florentin Matei sub culorile roș-albastre
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER