La 17 ani marca pentru Steaua, iar la 19 valora 1 milion de euro, acum o ia de la ZERO!** Omul care și-a regăsit liniștea și vrea din nou în top: „Asta îmi lipsea”
A ajuns la Steaua în 2006, la doar 17 ani, și era considerat unul dintre cei mai promițători jucători români ai momentului. A fost adus în Ghencea de unul dintre managerii de acum ai clubului roș-albastru și promovat direct în echipă de Cosmin Olăroiu.
A avut parte de un start mai mult decât promițător și în august 2006 intra în istoria Stelei drept cel mai tânăr marcator al roș-albaștrilor în cupele europene. Avea doar 17 ani, patru luni și 20 de zile când înscria în poarta slovenilor de la Hit Gorica, în preliminariile Champions League.
Deși a fost întotdeauna lăudat de oamenii din conducerea Stelei, Ochiroșii nu a reușit să profite de șansele care i s-au oferit și nu s-a impus în prima echipă. În 2007 a fost împrumutat la Gloria Buzău și de atunci cariera sa a intrat în declin. S-a accidentat grav, iar la revenire a fost de nerecunoscut.
La acel moment s-a scris că Ochiroșii ar fi avut și probleme în vestiarul Stelei, fiind bănuit de mai mulți colegi că ar „turna” la conducere detalii picante din interiorul echipei. Într-un final, mijlocașul a fost îndepărtat de la echipă.
În 2010 a urmat transferul la Oțelul Galați, unde a prins 31 de meciuri și două goluri, însă în 2011 mijlocașul stânga a fost împrumutat tocmai în Liga a III-a, la Săgeata Năvodari.
Dacă în 2009 Ochiroșii valora aproape 1 milion de euro, conform transfermarkt.de, acum cota de piață a mijlocașului de bandă stângă e „0”.
Acum, la șapte ani distanță de la transferul la Steaua, Ochiroșii a găsit puterea să o ia de la capăt în Liga a III-a din Spania și pare pregătit mental să revină în prim-plan.
„Aici am reușit să îmi recapăt încrederea și moralul, lucruri care mi-au lipsit în ultimul timp. Sunt mulțumit. Un singur lucru pot să spun: o să fac tot posibilul să ajung din nou acolo unde îmi este locul„, declara Ochiroșii pentru ProSport la începutul anului, iar între timp a prins deja 15 meciuri în tricoul celor de la Fuenlabrada.
Șansele ca micuța grupare din Spania să promoveze în Liga a II-a sunt infime, însă Ochiroșii s-a făcut deja remarcat ca unul din cei mai buni jucători ai echipei madrilene și această vară i-ar putea aduce un transfer la o grupare din Segunda (Liga Adelante).
12 selecții și un gol are Ochirioșii la naționala U21 a României
27 de meciuri a jucat Ochiroșii pentru Steaua în Liga I și a înscris de două ori în tricoul roș-albastru
15 meciuri a jucat Ochiroșii pentru Fuenlabrada în 2013