„La cum joacă Steaua,** n-ai voie să nu bați în Ghencea!”
Fostul jucător al Timișoarei, Romulus Buia, mizează pe echipa
lui Sabău în derby-ul contra Stelei. Argumentele fostului mijlocaș
al trupei bănățene sunt forma slabă traversată de formația din
Ghencea și moralul foarte bun pe care îl au timișorenii mai ales
după ce au primit vestea că punctele din partida cu Rapid vor intra
în contul lor.
Dacă va învinge Steaua, Timișoara va urca lua prima opțiune în
lupta pentru locul doi, poziție ce asigură prezența în
preliminariile Champions League, iar Romică Buia este convins că
elevii lui Sabău vor face o figură frumoasă în competiția supremă
rezervată formațiilor de club.
„La felul în care evoluează Steaua, n-ai voie să nu bați în
Ghencea! Mai ales că Timișoara a jucat bine cu CFR Cluj. Băieții au
moral bun, sunt convins că vor face un meci bun și vor câștiga.
Sincer, nu vreau spectacol, ci doar o victorie la un gol diferență.
Poate fi chiar și un 13-12!. După cum joacă, spun că Timișoara are
echipă de Liga Campionilor. Din păcate, Timișoara a pierdut multe
puncte aiurea, cu echipe mici. Cred că e vorba de concentrare, care
e mai slabă atunci când întâlnești un adversar fără nume. Și încă
nu s-a găsit un înlocuitor pentru Gigel Bucur. Adică cineva care
să-ți bage mingea în poartă. Echipa construiește, ajunge în fața
porții, dar acolo se întâmplă ceva”, a declarat Buia
pentru Evenimentul Zilei.
Buia și-a amintit și de cea mai tristă experiență trăită în tricoul
echipei de pe malurile Begăi, acel 1-8 de poveste disputat în
sezonul 2003-2004
„Acel 1-8 de pe Bega e cea mai urâtă amintire. Am marcat
golul Timișoarei, din penalty. Țin minte că mă pregăteam să bat,
iar stelistul Neaga mi-a zis: „Romică, te rog eu, dă o scăriță, așa
cum doar tu știi!”. Era 0-6 sau 0-7, nu-mi mai amintesc exact. I-am
răspuns lui Nea ga: „Ești nebun? Tu nu vezi lumea asta care cântă,
deși scorul e cât e? Nu îmi bat joc de ei”. Și am bătut tare, în
dreapta portarului”
Steaua – FC Timișoara se va disputa mâine, cu începere de la ora
20:30.