Unul din argumentele cele mai importante în parcursul bun al lui Dinamo în acest sezon a fost liniștea din vestiar, neobișnuită pentru roș-albi în ultimii ani. Șefii trebuie să fie însă atenți în legătură cu acest aspect, pentru că doi dintre cei mai importanți fotbaliști ai „câinilor”, Cătălin Munteanu și Kone, intră din ianuarie în ultimele șase luni de contract și pot semna cu orice altă echipă. Trei dintre cei patru mijlocași centrali ai „câinilor” intră în iarnă în ultimele șase luni de contract, printre aceștia fiind și cei doi titulari din axul central al lui Dinamo: Cătălin Munteanu și Djakaridja Kone. Ieri, „Cap de Zmeu” a explicat situația sa pentru ProSport. „Pe mine nu m-a chemat nimeni până acum la negocieri, dar sunt convins că vor fi discuții la iarnă. Oricum, eu am mai spus că prima mea opțiune e clar Dinamo. Până atunci, eu trebuie să joc cât mai bine, ca să-i determin pe cei din conducere să ajungem la masa discuțiilor”, a mărturisit ieri Munteanu.
Kone nu vrea să semneze, Stoica a jucat puțin De partea cealaltă, situația lui Kone stă tocmai invers. Africanul a fost chemat pentru discuții, dar a refuzat sistematic ofertele conducerii. Impresarul fotbalistului nu a vrut nici măcar să participe la negocieri, mai ales că Djakaridja vrea să profite de sezonul bun, dar și de faptul că la vară va fi jucător liber de contract pentru a-și negocia un contract valoros într-unul din campionatele puternice ale Europei. În aceeași situație este și Pătrașcu, atât clubul, cât și fostul „student” fiind de acord cu o despărțire în iarnă, în timp ce Dorel Stoica a jucat foarte puțin și este posibil ca la iarnă să plece și el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER