Chiar dacă echipa la care s-a lansat în fotbalul mare a fost Universitatea Craiova, Flavius Stoican nu poate uita trecutul "alb-roșu" și se declară un dinamovist convins. Fundașul, în prezent fără angajament, spune că nu se gândește încă la retragere și se pregătește în continuare la Turnu Severin.
“Am 32 de ani și nu am de gând să-mi atârn ghetele în cui, întrucât simt că pot să mai joc la un nivel bun. Momentan, sunt în discuții cu câteva cluburi din Grecia, Cipru și Rusia, însă nu este nimic concret. Din țară nu am nici o ofertă.”, a declarat Flavius Stoican pentru Click.
Fostul fundaș al formației din Ștefan cel Mare a vorbit și despre șansele "câinilor" de a ajunge pentru prima dată în grupele Ligii Campionilor. Stoican crede că acționarii lui Dinamo s-au implicat serios în încercarea de a crea o echipă competitivă, care să facă față la cel mai înalt nivel.
“Clasamentul vorbește de la sine, Dinamo este cea mai bună formație din Liga I. Am rămas în relații excelente cu conducătorii de acolo și le țin pumnii să câștige campionatul. S-au făcut investiții serioase acolo și ar fi cazul ca echipa să ajungă în Liga Campionilor”, a mai spus Stoican.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER