La loc comanda!**

Surse DNA spun că însuși procurul-șef, Doru Țuluș, a fost cel care a făcut presiuni ca recursul procurorilor să fie aprobat de instanță

 
Curtea de Apel Pitești. Teatrul marilor speranțe în ultima vreme pentru arbitrajul românesc. Deșarte majoritatea. Acum, era din nou rândul celor patru arestați, veteranii cazului. Adică Gheorghe Constantin, Cornel Penescu, Cristian Libertatu și Liviu Făcăleață. Instanța urma să judece ultima șansă a procurorilor de a-i ține în arest pentru încă 29 de zile. Speranțele erau mari pentru cei patru învinuiți, dar și pentru familiile lor, care se prezentaseră „in coprore” la Curtea de Apel. S-au apărat spunând cam aceeași placă: „Nu prezentăm pericol public, prelungirea mandatelor nu se mai justifică, cerem să fim judecați în libertate”. Apoi s-a deliberat, iar apoi a căzut „bomba”: încă 29 de zile în arest! Soția lui Cristian Libertatu, fost director al OPC, a fost cea mai afecatată de decizie, făcând o adevărată criză de isterie!
 
Țuluș i-a blocat?
 
Visele de eliberare ale celor patru au fost spulberate, din câte se pare, chiar de șeful serviciilor teritoriale DNA, Doru Țuluș. Omul care a instrumentat și Dosarul Transferurilor a apărut ieri în Pitești, el fiind cel care i-a interogat pe cei trei arbitri, Lucian Dan, Sorin Caia și Mircea Toderici. Mai mult, se pare că el a fost și cel care s-a opus cu vehemență eliberării celor patru, mișcând în acest sens și „rotițele” sistemului judiciar pentru ca recursul procurorilor să fie acceptat, după ce inițial fusese respins.
 
Astăzi, emoții pentru Bogaciu

Aurelian Bogaciu încecarcă și el astăzi aceeași modalitate prin care a fost pus în libertate Marcel Lică: cererea de eliberare pe cauțiune. Arbitrului bucureștean, acuzat că ar fi luat mită de la Penescu pentru FC Argeș- Universitatea Craiova, i s-a respins până acum cererea de eliberare sub control judiciar. 

 

Publicat: 13 05. 2009, 09:00
Actualizat: 13 05. 2009, 09:02