La mâna lui Paszkany! Patronul CFR-ului a inventat o clauză unică în lume. Cum îl poate da afară pe Grigoraș
Arpad Paszkany a tocat antrenorii în Liga I. De la promovarea din 2004, CFR a avut 15 tehnicieni, Ioan Andone fiind singurul cu două mandate. Deși în ambele mandate a luat campionatul, Andone a fost de fiecare dată demis. Și nu e singurul! Doar Dorinel Munteanu a plecat de la Cluj din proprie inițiativă, toți ceilalți fiind dați afară. Unii au plecat după numai câteva etape, alții când echipa era pe primul loc, iar unii chiar din postura de campioni. Cum poate Paszkany să se despartă atât de ușor de antrenori și fără scandal din partea acestora?
A început cu Rednic
În primii ani de Liga I, Paszkany ajungea de comun acord cu antenorii pentru a-i demite în cazul rezultatelor slabe. De obicei, tehnicienii primeau trei salarii compensatorii pentru a accepta rezilierea angajamentului. Din 2009, Paszkany a impus în contractul fiecărui antrenor o clauză care îi permitea să-i demită plătindu-le doar salariul pe luna în curs. Cum ultimii tehnicieni au strâmbat din nas, șefii din Gruia au renuțat la respectiva clauză, dar au impus alta, pe care antrenorii n-au mai putut‑o refuza. Astfel, Mircea Rednic avea în angajamentul cu CFR o prevedere care le oferea posibilitatea șefilor să-l dea afară fără compensații financiare dacă echipa nu aduna cel puțin șase puncte la fiecare trei etape.
Aceeași clauză se regăsește și în contractul noului tehnician, Petre Grigoraș, care, teoretic, riscă să fie demis în cazul în care CFR nu câștigă derby-ul local cu „U”, programat pe 15 septembrie, pe Cluj Arena.
8 antrenori români a avut CFR în Liga I sub finanțarea lui Paszkany: Șunda, Munteanu, Andone, Cârțu, Minteaun, Trică, Rednic și Grigoraș
7 tehnicieni străini au fost la Cluj în ultimii ani: Bergodi, Trombetta, Conceiçao, Mandorlini, Uhrin, Costa și Sergio
10 august a fost momentul în care Paszkany l-a înlocuit pe Rednic cu Grigoraș, după victoria cu Viitorul (2-1)
După startul slab de sezon, șefii din Gruia au anunțat că noul obiectiv al echipei este o clasare pe un loc de cupă europeană
CFR joacă sâmbătă un meci de pregătire la Cluj Napoca, cu Gaz Metan Mediaș