„La mulți ani, mamă!”

„La mulți ani, mamă!
  • Publicat:

Considerat urmașul de drept al lui Gică Hagi, jucătorul care a prins un contract la Inter Milano la doar 20 de ani a trăit în ultimul an două drame.

Amărăciunea pricinuită de accidentarea care l-a scos din circuit circa șase luni a fost amplificată de starea de sănătate precară a mamei sale, Zoe Zicu.

Femeia care i-a dat viață lui Ianis a primit un diagnostic tulburător în urmă cu un an: tumoare la sân! Familia fotbalistului s-a gândit la ce e mai rău, sperând totuși să nu fie vorba de cancer. Atacantul a continuat să joace foarte bine, pe-atunci pentru Rapid, fără ca nimeni să bănuiască tragedia machidonului.

Cu gândul la operațiile suferite de mama sa, Zicu a terminat sezonul trecut din postura de cel mai bun jucător al campionatului. După golul marcat la Mioveni, de acum câteva etape, jucătorul de 24 de ani a afișat un mesaj: „A ieșit soarele și pe strada mea”.

Acesta ascundea un dublu-sens: recăpătarea poftei de joc și însănătoșirea aproape totală a lui Zoe Zicu. Deși se află încă sub tratament cu citostatice, terapia nu mai este atât de severă. Starea sănătății a evoluat pozitiv, iar mama fotbalistului nu se mai află în pericol iminent.

Dinamovistul i-a dedicat golul de la Cluj, contra Universității, femeii pe care o consideră sfântă, titrând pe sub tricoul de joc „Pentru tine, Bibi”. Ianis dorește să facă același lucru și la derby-ul cu CFR, mai ales că pe 30 martie mama sa își va aniversa ziua de naștere în familie.

Cristi Borcea, președinte executiv Dinamo:
Zicu ne-a salvat și la Mioveni și, încet-încet, revine la forma lui maximă. Dacă anul trecut nu avea acele ghinioane, cu Ianis pe teren, acum eram pe primul loc

Vasile Turcu, vicepreședinte Dinamo: Mă bucur foarte mult că Ianis a reușit să treacă peste problemele personale. Mama lui este mai bine, nu mai există niciun pericol în ceea ce o privește

2 goluri a marcat Zicu în acest campionat, cu Mioveni și cu „U „Cluj

400 de mii de dolari este salariul lui Zicu la Dinamo, fiind cel mai bine plătit fotbalist din lotul campioanei

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Ce conțin, de fapt, biscuiții Oreo. Dragoș Pătraru s-a îngrozit: "Nu, nu"
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"FCSB l-ar lua". A indicat transferul din vară, imediat după U Cluj - CFR Cluj: "Acceptă să fie rezerva cuiva…
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost dezvăluite de antrenoarea ei! Ce consumă ZILNIC
Dieta prin care Shakira a slăbit după divorțul de Pique. Secretele siluetei solistei au fost dezvăluite de antrenoarea ei! Ce…
Cum a ajuns să arate iubita lui Prigoană, după moartea lui. Toți și-au dat coate când au văzut-o. Cum a apărut îmbrăcată la un eveniment!
Cum a ajuns să arate iubita lui Prigoană, după moartea lui. Toți și-au dat coate când au văzut-o. Cum a…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice banii
Cine a câştigat marele premiu de 6,34 milioane de euro de la Loto 6/49. Norocosul a venit să îşi ridice…
Întrebare de clasa a IV-a: Ce culoare au dungile de zebră?
Întrebare de clasa a IV-a: Ce culoare au dungile de zebră?
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
România a pierdut cel mai mare artist. Boala cruntă care l-a răpit dintre noi. A fost de neegalat
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×