*Nicolae Cristescu a decis ieri cine va face parte din organigrama clubului din sezonul viitor. Obiectivele Rapidului: promovarea imediată și campionatul peste trei ani
*Sichitiu va fi președinte, Manea, director de imagine, iar media salarială va fi de 3.000 de euro pe lună
*Marian Rada a fost anunțat de noul patron că va continua pe banca tehnică a Rapidului
După ce s-a înțeles marți seara cu George Copos, Nicolae Cristescu a trecut la fapte. Omul de afaceri s-a văzut ieri cu oamenii pe care vrea să-i coopteze în echipa de conducere. La discuții au fost invitați Grigore Sichitiu, Nicolae Manea și Marian Rada, iar subiectul principal al dialogului de două ore a fost strategia pe care Rapid o va aborda pentru sezonul viitor. Președinte executiv al Rapidului va fi Grigore Sichitiu, care se va ocupa de tot ce înseamnă administrarea clubului. Fostul colaborator al lui Mircea Lucescu a ocupat și în trecut mai multe posturi de conducere în Giulești, fiind cel care i-a adus la club pe Daniel Pancu, Bogdan Lobonț, Lucian Marinescu ori Daniel Niculae. Nicolae Manea va face parte și el din noua conducere, fiind noul director de imagine al grupării feroviare. Tot la întâlnirea de ieri s-a hotărât ca, pentru noul sezon, să se plătească contracte între două și trei mii de euro pe lună, plus un bonus consistent în cazul în care se va obține promovarea în primul an. Din actualul lot vor fi lasați să plece jucătorii cu salarii mari printre care: Ovidiu Herea, Nicolae Grigore, Ștefan Grigorie, Cristian Oros și Octavian Abrudan, urmând a fi păstrați doar tinerii care au jucat sezonul trecut, plus Daniel Pancu.
Rada va rămâne și în Liga a doua
Nicolae Cristescu l-a anunțat pe Marian Rada că va fi în continuare antrenorul Rapidului. Acesta va avea același staff pe care l-a avut în returul campionatului trecut, fiind păstrați si secunzii Florică Drăghici și Mitică Iordan. În plus, noul patron al feroviarilor încearcă să-l convingă și pe metodistul Sandu Tăbârcă să revină în Giulești, deși acesta este aproape să semneze cu FC Brașov.
I-a plătit recuperarea lui Nicolae Vasile
Unul dintre cei mai promițători puști din Giulești, Nicolae Vasile (17 ani), s-a accidentat la genunchi în urmă cu două săptămâni la un antrenament, iar clubul nu avut suma necesară pentru a-i achita recuperarea în valoare de 1.700 de lei. Marți seara, Nicolae Cristescu l-a sunat pe tânărul fundaș stânga și l-a anunțat că îi va achita banii necesari pentru recuperare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER