Răzvan Lucescu era sigur la pauză că echipa sa va câștiga contra celor de la FCÂ Argeș. Antrenorul Brașovului crede că elevii săi puteau să câștige mai clar și este de părere că grupul de jucători de sub Tâmpa este unul foarte omogen și greu poate fi surclasat de vreo adversar.
"Multe nu sunt de spus. Diferența de pe tabelă este una minimă, ne-am creat foarte multe ocazii, dar, probabil, din teama de a nu pierde cele trei puncte, în ultimele 20 de minute am făcut pasul în spate. În orice caz, am jucat bine, am făcut un presing bun și i-am surprins dezorganizați. Argeșul are jucători tehnici, dar e bine că am reușit să-i încurcăm. Întotdeauna am avut o liniște foarte mare pentru că văd la băieți un spirit de luptă și o dorință foarte mare de a face treabă, iar asta mă face să fiu calm. La pauză, chiar le-am spus băieților în vestiar că e imposibil să nu câștigăm, dar trebuie să avem răbdare, pentru că va veni și golul. Am demonstrat că suntem o echipă care își creează foarte multe ocazii și, la fel ca și în tur, când am avut adversari puternici, nimeni nu a reușit să ne domine, cu excepția Timișoarei", a spus Lucescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER