„La pauză sună și vorbește cu MM”. Acuzat din toate părțile că e „preș” în fața lui Becali, Dică a răspuns. Pas cu pas, relația patron-antrenor la FCSB: „Ce pot face eu?”
Nicolae Dică (38 de ani), antrenor pe care mai multe voci din fotbalul românesc l-au acuzat că este doar executantul ordinelor lui Gigi Becali (60 de ani), a făcut, joi seară, dezvăluiri despre relația patron-A1 de la FCSB. A admis că discută cu finanțatorul echipei despre echipa de start, că primește sfaturi, dar și că Becali vorbește la pauza meciurilor cu Mihai Stoica.
„E în felul următor. Duminică s-a terminat meciul, luni am avut o discuție în care m-a întrebat cu cine vreau să joc contra CFR-ului. I-am spus șase-șapte jucători, apoi i-am spus că aștept să văd cum se întorc ceilalți de la echipa națională. Eu mă gândesc și îi spun că, dacă echipa nu merge, mă gândesc să joc cu X în locul lui Y. Dacă dânsul vine și vă spune echipa în ziua jocului, ce pot face eu? Echipa e făcută de mine și, se știe, nu-mi convine să fie spusă la televizor”, a declarat tânărul antrenor al vicecampioanei României, la Digi Sport.
Apoi, Dică a fost întrebat cum decurg discuțiile în care Becali îi transmite că ar vrea să vadă pe teren un jucător sau altul: „Au mai fost momente când mi-a spus dacă nu cred că e mai bine să joc cu ăla în locul celuilalt! De exemplu, e un meci și vorbim a doua zi că X nu a avut o evoluție bună și joacă Y, iar dânsul vine și vă spune asta la televizor. Eu nu pot schimba regulile astea, dânsul vine mereu și vă spune după ce vorbește cu mine și cu MM Stoica. Au fost momente, acum un an de zile, când am avut o discuție despre un jucător pe care dânsul îl voia în echipă. Credeți că sunt genul de om care să-i spună patronului o echipă și mâine să bage altă echipă? Nu pot face asta, nu sunt genul de om!”, a punctat „Dicanio”.
„Vorbește la pauză cu MM!”
Cum obiceiul de a face două schimbări la pauză în aproape fiecare meci a ridicat multe sprâncene, Dică a admis că obiceiul patronului e de a vorbi la telefon cu Mihai Stoica în cele 15 minute în care jucătorii se odihnesc. Dar, potrivit lui Dică, dialogul se învârte între propunerile lui Becali și deciziile luate tot de omul de pe banca tehnică: „Sunt momente în care vorbește, la pauză, cu MM și întreabă de ce nu fac o anumită schimbare, iar eu îi spun de ce o fac sau de ce nu o fac. Cam acesta e dialogul”, a mai declarat fostul mijlocaș ofensiv, care a oferit un exemplu de la meciul cu FC Botoșani, terminat la egalitate, 2-2, la Voluntari: „La meciul cu FC Botoșani mi-a spus că trebuia să mai stea Zlatinski în teren. Știți cum este patronul, mai ales după meci”.