„La Steaua e foame de trofee!”
Lăcătuș spune că în perioada de pregătire va cristaliza o formulă de joc cu care va începe returul.
Domnule Lăcătuș, a trecut și vizita medicală. Cum se prezintă jucătorii steliști înaintea turneului din Spania?
Important este că sunt sănătoși și nu avem probleme majore la nivel de accidentări. Sper să o țină așa toată pregătirea.
Ce așteptări aveți de la primul turneu? Mulți se întreabă dacă veți continua să jucați în sistemul 4-2-3-1.
Normal că în primele zile vor face antrenamente de reacomodare la efort. Apoi vom începe pregătirile de acumulare și vom lucra, pe parcurs, și la partea tehnico-tactică în prima perioadă. Vom îmbina utilul cu plăcutul. Vom vedea ce sistem vom aborda când vom începe meciurile de verificare. Important este cum vor răspunde jucătorii la ceea ce le vom cere.
Va avea Steaua vreun coordonator de joc?
Pentru mine, coordonator de joc este posesorul de balon. El trebuie să hotărască unde și cum joacă mingea. Avem jucători valoroși, care pot deveni ușor coordonatori de joc atunci când intră în posesia balonului.
Credeți că vor apărea modificări importante în echipă?
În funcție de randamentul din antrenamente și din jocurile de verificare vom alege jucătorii care vor intra în etapele de campionat. Asta nu înseamnă că facem un nucleu de 20 de jucători. Avem un lot numeros și fiecare va avea șansa lui de a juca.
Nu mai vin jucători de afară
Cum se prezintă jucătorii veniți de la Buzău?
Este devreme să vorbim despre cum se prezintă ei. S-au întors și așteptăm să-i vedem în pregătire. Avem destul timp la dispoziție ca să ne dăm seama de modul în care participă atât la antrenamente, cât și la jocuri și dacă pot aduce un plus.
Ce se întâmplă cu transferurile? Vă deranjează dacă nu mai vine niciun jucător, pentru că la revenire ați spus că mai vreți doi fotbaliști?
M-aș bucura dacă ar mai veni, dar asta nu înseamnă că trebuie să dezarmăm dacă nu se vor face achiziții. Pe postul de vârf și de fundaș stânga, în condițiile financiare oferite și perioada de contract, este greu să găsim jucători de valoare care să accepte să vină…
Ce părere aveți de încetarea colaborării cu Mario Branco?
Probabil s-a luat această hotărâre având în vedere faptul că, pe viitor, Steaua nu se va mai axa foarte mult pe transferuri din străinătate. Îi mulțumesc lui Mario pentru tot ce a făcut pentru Steaua. Este un profesionist adevărat și sper ca relația de prietenie dintre noi să rămână la fel.
Ați dori să revină Adi Ilie?
În fotbal orice este posibil. Nu știu dacă se întoarce azi, mâine sau poimâine. Mi-aș dori să revină, deoarece am colaborat și colaborăm foarte bine în continuare, chiar dacă el nu face parte din staff-ul Stelei.
„Ne bazăm pe Semedo!”
Semedo a fost contestat în ultima vreme. Dumneavoastră ce credeți despre el?
Semedo a demonstrat că este un jucător care are calități. A arătat și la Cluj că are valoare. Probabil că schimbarea echipei, a atmosferei de grup și a presiunii mari de la Steaua l-au făcut să nu evolueze bine în unele meciuri. Ne bazăm în continuare pe el și sperăm să aducă un aport substanțial în retur.
Care credeți că sunt atuurile Stelei în lupta pentru titlu? Și care ar fi contracandidatele?
Atuurile, din ceea ce am observat din declarațiile jucătorilor și din discuțiile cu ei, sunt omogenitatea, valoarea lor și foamea de rezultate, de cucerire a trofeelor. Contracandidate sunt toate echipele care stau foarte bine în clasament acum. Va fi o luptă strânsă, până pe finalul campionatului.
Dusan Uhrin a venit la CFR Cluj. Ce părere aveți despre acest lucru?
Nu vreau să comentez. Sunt regulamente. Fiecare știe ce are de făcut. Cluburi, federație. Mă interesează mai puțin acest lucru.
O să semnați vreun contract cu Steaua sau o să mergeți pe un gentleman agreement cu patronul Gigi Becali?
Asta e problema noastră. Un contract trebuie să semnez, fiindcă trebuie depus la FRF. Restul problemelor, care țin de perioadă, sunt private și țin de conducerea clubului și de mine.
Â
Gigi către Lăcătuș: „Doar jucători ieftini!”
Â
Lăcătuș a afirmat ieri la TeleSport că patronul i-a transmis că nu e dispus să investească în transferuri: „Gigi (foto) mi-a spus că, dacă voi găsi jucători ieftini, nu se va opune. Financiar, nu este tentant pentru fotbaliști și, în plus, ei trebuie să vină liberi de contract pe o perioadă scurtă cu opțiune de cumpărare. Eu aș vrea să vină fotbaliști cu gândul să rămână din vară, dar mi-e greu să cred”. „Jucătorii își vor primi banii la timp și vor fi premiați pentru obiectivele realizate. Nu trebuie să credem că Gigi e în faliment”, a mai adăugat „Fiara“.
Â
3 ani fără titlu s-ar împlini în această vară, dacă Steaua nu câștigă campionatul. Cupa nu a mai ajuns în Ghencea din 1999