Steaua a câștigat cu Târgu Mureș prin golurile lui Geraldo și Martinovic și păstrează cele cinci puncte față de Dinamo. Galamaz a declarat după meci că este prea devreme să se vorbească despre titlu, dar că Steaua nu se poate gândi decât la campionat și la calificarea din grupele Europa League „Era foarte important ca după Europa să continuăm jocurile bune. Tot timpul ăsta este o scuză a românilor când vin din Europa, dar bine că am câștigat. Important pentru noi este să ne iasă jocul. Noi suntem Steaua și echipele celelalte trebuie să se adapteze după noi. Mie îmi convine să jucam din trei în trei zile, pentru că sunt mai multe meciuri și ne antrenăm mai puțin. Nu ne interesează ce fac celalte echipe. Important e ca noi să câștigăm. Steaua tot timpul aspiră la primul loc. Mă bucur că fac parte din această echipă. Avem aproape două săptămâni în care avem o pauză, avem timp să ne revenim”, a declarat Galamaz la Digi Sport
„Vrem să trecem de Europa League” „E devreme să vorbim despre o favorită, oricând și orice echipă își poate schimba jocul în bine sau în rău. În Europa pare a fi o grupă ușoară, dar nu se știe niciodată. Ne dorim să iesim din grupe, apoi ne gândim mai departe. Trebuie să o luăm pas cu pas”, a mai spus fundașul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER