La Varna, ca la noi!** Steliștii nu scapă de ger nici în Bulgaria

Deși Mihai Stoichiță (foto) a cerut în mod expres ca oficialii
Stelei să mai perfecteze un cantonament de urgență în Bulgaria,
deoarece în România terenurile de antrenament nu sunt utilizabile,
nici în țara vecină condițiile meteo nu se anunță tocmai
favorabile.

„Susțin în continuare că startul returului de campionat trebuie să
fie amânat. În primul rând, în țară nu ne putem pregăti din cauza
ninsorii și a precipitațiilor, iar atunci când este programată
prima etapă, în mod sigur nu se va putea juca fotbal. În aceste
condiții, vom pleca să ne antrenăm într-un cantonament în Bulgaria,
probabil la Varna”, a spus Stoichiță. În ciuda acestor declarații,
realitatea pare să nu-i dea dreptate. Condițiile meteo din Bulgaria
nu se anunță favorabile. Astfel, la sfârșitul acestei săptămâni, la
Varna sunt anunțate ninsori, iar începând de luni și până vineri
prognoza meteo arată că va ploua în fiecare zi.


MAXIMA ZILEI LA
VARNA >>
Luni * 2 grade, Marți * 4
grade, Miercuri * 8 grade, Joi * 10 grade, Vineri * 13
grade

Publicat: 13 02. 2010, 11:12
Actualizat: 13 02. 2010, 11:18