La vremuri noi, tot el!** Ionuț Badea a fost rechemat la echipă după ce patronul Walter n-a găsit o variantă mai bună

Fotbalul românesc e plin de surprize și nu încetează să uimească suporterii. În așteptarea noului antrenor, jucătorii lui „U” s-au trezit ieri în vestiar cu cel de care s-au despărțit în urmă cu patru zile. Ionuț Badea a intrat pe ușă și le-a spus că tot el va fi antrenor. Walter a decis să continue cu Badea după ce variantele Pustai, Bergodi, Rednic și Grigoraș au picat pe rând.

Situație hilară ieri la antrenamentul lui „U” Cluj. Claudiu Niculescu și-a încheiat brusc noua carieră de tehnician interimar, care a durat doar două antrenamente. „Îmi pare foarte rău pentru Ionuț. E un antrenor în care am crezut foarte mult, dar s-a ajuns într-un punct în care nu se mai puteau schimba lucrurile. Niculescu se va ocupa de pregătirea echipei”, spunea Walter duminică. Surpriză însă marți noaptea, atunci când omul de la care clubul își lua „la revedere” pe site-ul oficial l-a sunat pe Niculescu și i-a spus că revine. A schimbat și ora antrenamentului de la 11:00 la 14:00 și s-a prezentat în vestiar ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

„A fost o perioadă de evaluări”
Oficialii au dat-o la întors și au încercat să facă situația să pară normală. „Există momente critice în viața unei echipe, momente în care e nevoie de un șoc. Șocul a fost schimbarea antrenorului, dar am ales să mizăm pe continuitate. Putem atinge obiectivul”, a fost explicația directorului sportiv Felix Grigore.

Badea spune că n-a fost nicio clipă demis, deși această știre a fost publicată pe site-ul oficial și confirmată de Walter și Niculescu: „Nu s-a pus în discuție demiterea mea. A fost doar o perioadă de evaluări”, a declarat Ionuț Badea, mulțumit că jucătorii s-au bucurat să-l revadă. „M-a satisfăcut reacția fotbaliștilor când au aflat că voi continua. Sunt mai fericit acum decât atunci când am semnat”.

Pustai și Bergodi, prea scumpi
În realitate, Badea a fost demis pentru patru zile, chiar dacă nu printr-un act oficial. Walter a tatonat pistele Cristi Pustai și Cristiano Bergodi. A fost dezamăgit când a aflat însă pretențiile financiare ale acestora. Pustai își dorea 100.000 de euro la semnătură și 120.000 de euro salariu anual, iar pretențiile lui Bergodi erau chiar mai mari de atât. Grigoraș n-a fost o variantă apreciată de Florian Walter, pe motiv că n-are nicio calificare în cupele europene la activ, iar Rednic se pare că n-a fost agreat de nucleul jucătorilor dinamoviști. Astfel, bossul lui „U” a ales să-i mai dea o șansă lui Badea, mai ales că, dacă acesta nu accepta rezilierea, trebuia să-i plătească în continuare salariul până la vară.

ȘTIRI DIN LIGA I

Vor în Europa la aniversare!
Clubul Pandurii împlinește în 2012 o jumătate de secol, iar oficialii vor să marcheze evenimentul printr-o clasare istorică și o calificare în Europa League. „În 2012 clubul sărbătorște 50 de ani și vom face tot ce este posibil să avem una din cele mai bune comportări. Vom face trei transferuri și sper să ajungem în Europa”, a anunțat președintele Marin Condescu. (Cristi PEPTAN)

BRAȘOV / „Stegarii” sunt neînvinși cu Gaz Metan
Deși FC Brașov și Gaz Metan s-au întâlnit până acum de 11 ori în Liga I, medieșenii nu au reușit să câștige niciodată! Șapte meciuri au fost câștigate de echipa de sub Tâmpa, dintre care două pe terenul din Mediaș, acolo unde se va juca și primul meci al etapei a 18-a. (Mircea DOMINTE)

Publicat: 15 12. 2011, 08:23
Actualizat: 15 12. 2011, 08:24