La revenire, Băcilă a fost cât pe-aci să se reaccidenteze, la același picior, în același mod, dar a scăpat doar cu gheata ruptă
Recuperarea după o astfel de accidentare este grea nu doar din punct de vedere fizic. „Aia poate e partea cea mai ușoară. Faci exercițiile și, pe măsură ce trece timpul, vin și rezultatele”, confirmă mijlocașul gorjean. Mulți dintre cei care se accidentează grav, deși se ridică rapid din punct de vedere fizic, cad la fel de repede psihic: „Am avut norocul să fie familia lânga mine mereu, să mă încurajeze, să îmi ofere încredere și sprijin. Cei de la Pandurii s-au comportat extraordinar cu mine, de la colegi, până la conducere”. Imediat după accidentare, Steaua, în frunte cu patronul și managerul ei, și-au arătat interesul pentru Băcilă. Nimic nu s-a concretizat, însă. „Subiectul ăsta vreau să-l închei o dată pentru totdeauna. Nu doar Steaua mi-a oferit vorbe frumoase atunci. Au mai fost și alte echipe. La momentul respectiv, eram disperat, îi credeam pe toți. La sfârșit, am semnat contract nou tot cu Pandurii. Așa au fost să fie lucrurile. Mă bucur că sunt sănătos și că au existat oameni care să creadă în mine și să mă pună pe picioare”. La propriu și la figurat.
Nu a văzut reluarea
Pare ușurat că a lămurit subiectul „Steaua”. Nu-i poartă ranchiună nici măcar lui Gardoș. „E suficient pentru mine că mi-am revenit”, completează Băcilă tabloul. Vede privirile pline de neîncredere și adaugă rapid: „Chiar nu îl condamn, i se putea întâmpla oricui asta”. Nu avem încotro decât să-l credem pe cuvânt.
Așa cum e obiceiul în secolul vitezei, la doar câteva minute de la accidentare, au apărut pe Internet imagini și înregistrări cu momentul crunt. Imagini clare au făcut vizualizări numeroase. Întrebat dacă a revăzut faultul, Băcilă se ridică în scaun, își drege vocea și spune hotărât: „Nu!”. Răspunsul său surprinde. „Nu am puterea să fac asta. Nu încă. Poate o să mă uit vreodată, dar cred că una ca asta m-ar dărâma psihic. E suficient să mă uit la picior și-mi amintesc. Nu vreau, nu pot”. Ochii cercetează podeaua terasei. Era logic să nu poată face asta, întrebarea nu-și avea rostul. „E în regula, nu sunt întrebat de asta pentru prima oară”. Îi mulțumim cu un zâmbet pentru înțelegere. „A fost destul de rea accidentarea, nu?”. Pentru câteva minute, Băcilă devine reporterul, iar noi subiectul reportajului. „Da, a fost. S-a auzit trosnitura destul de clar. Nu trebuia să fii pe stadion ca să ți se facă pielea de găină la vederea momentului”. Își privește piciorul. A trecut un an de atunci. „Îmi scot tija peste o lună. Totul revine la normal, ușor, ușor”.
Déja-vu La revenire
„Să vă spun ceva”, izbucnește subit mijlocașul gorjean. „La primul meci în care am intrat, după accidentare, pe la sfârșitul iernii, a intrat unul tare la minge. Era minutul 88, parcă. Mi-a rupt gheata. Am crezut că-mi stă inima în loc”. Nu știi ce reacție să ai, ce să-i zici „Ai fi fost probabil cel mai ghinionist om din lume”, reușești să spui, după câteva secunde în care parcă nu-ți vine a crede că a fost cât pe ce să se accidenteze în același loc, la același picior, doar că o jumătate de an mai târziu. „Am pus piciorul jos, am văzut că pot să merg și asta a fost. Înainte să intru pe teren am avut emoții, de parcă aș fi jucat pentru întâia dată, dar s-au dus după, rapid”. Zâmbește. Îi răspunzi la fel. Apoi mulțumește frumos, precum un copil, pentru atenția acordată. A început un sezon nou. Trece și etapa a 7-a. Vine și meciul contra Stelei. Cumva, părăsești Târgu Jiu sigur de faptul că, deși are 28 de ani, Băcilă nu va rămâne în memoria suporterilor gorjeni doar pentru accidentarea urâtă de anul trecut. În cazul lui, „va urma…”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER