Lăcătuș a demisionat!** „E mai bine pentru echipă!”
Așa cum ProSport a anticipat încă din ediția tipărită de astăzi, Marius Lăcătuș a demisionat din funcția de antrenor principal al Stelei. Decizia a fost luată în urma cu câteva minute după o discuție avută cu Gigi Becali, la Palatul din Aleea Alexandru.
Lăcătuș a renunțat la cei 250.000 de euro pe care ar fi trebuit să îi încaseze în urma unei demiteri, singura sa doleanță fiind să își primească toate restanțele financiare până miercuri.
"Le mulțumesc celor care au fost mereu alături de noi și îmi pare rău că nu am reușit să le aducem satisfacțiile pe care ni le doream atât noi, cât și ei, astfel încât să fi fost la finalul sezonului pe un loc de UEFA Champions League. Am luat decizia de a pleca în urma unei discuții avute cu patronul Stelei, considerând că este mai bine atât pentru echipă, cât și pentru mine", a declarat "Fiara" pentru site-ul oficial al clubului.
Gigi Becali a confirmat despărțirea de tehnician. "Lăcătuș nu mai este antrenorul Stelei", a spus acesta, conform Sport.ro.
Rezultatele slabe obținute de vicecampioană în acest sezon i-au fost în cele din urmă "fatale". Steaua a început returul cu gândul la titlu, dar victoriile au întârziat să apară și acum chiar și participarea vicecampioanei în Europa League este pusă sub semnul întrebării.
Supus unei presiuni imense din partea fanilor, dar și a conducerii, Lăcătuș a decis să se retragă.
E greu de crezut că GigiBecali va găsi un înlocuitor pentru acest final de sezon, în aceste condiții formația din Ghencea urmând să fie preluată de "secundul" Massimo Pedrazzini.
Dan Petrescu este numele cel mai des vehiculat pentru a prelua banca tehnică a Stelei din vară.
49 de partide a condus Fiara din postura de tehnician al clubului din Ghencea. În această perioadă, Steaua a obținut 30 de victorii, 11 egaluri și 8 înfrângeri. În toată această perioadă, vicecampioana nu a obținut niciun trofeu.
Rămâi pe www.prosport.ro pentru mai multe informații!
Â