Lăcătuș avertizează: „CFR, Dinamo și Rapid nu-și pot face mari iluzii în meciurile cu noi!”
CFR, Dinamo și Rapid vor avea viață grea în Ghencea, anunță Marius Lăcătuș. Tehnicianul Stelei este convins că elevii săi vor ieși învingători din partidele cu ce trei granzi și se bazează și vede în fani al 12-lea jucător.
"Din moment ce jucăm acasă cu CFR, Dinamo și Rapid, suntem pe undeva avantajați. Având în vedere modul în care se exprimă echipa, cât și susținerea pe care o avem din partea suporterilor, poate pune pe gânduri orice adversar care vine în Ghencea și nu cred că își pot face iluzii foarte mari. În cazul în care rezultatele vor fi bune, suporterii vor fi alături de echipă. Eu sper să se întâmple așa. Când vom juca aceste meciuri, poate decisive pentru atacarea titlului, suporterii să fie cât mai muți în tribune pentru că avem nevoie de sprijinul lor", a declarat Marius Lăcătuș