Dayro Moreno a fost unul dintre cei mai aplaudați fotbaliști din Ghencea în meciul cu AS Roma. Sud-americanul a marcat un gol frumos din pasa conaționalului său, Zapata, și a strălucit în multe momente ale jocului.
Dayro Moreno a știut cum să câștige simpatia publicului, reușind acele pase de efect cu călcâiul, dar acest lucru pare să nu fie tocmai ce își dorește de la el Marius Lăcătuș. De fapt, spre finalul primei reprize, când Dayro deja exagera la capitolul spectacol, tehnicianul Stelei l-a chemat la margine pe columbian să-i spună să înceteze cu astfel de „floricele“ și să joace serios. Noul număr 10 a făcut un gest din mâini în semn de iertare către antrenorul său și a încercat să nu-i mai iasă din cuvânt. La finalul partidei, Dayro Moreno a fost elogiat de către colegul său, Zapata, în timp ce Lăcătuș a fost reținut în a-l lăuda pe tânărul său jucător. Și știe de ce, pentru că sud-americanul nu dă dovadă de constanță, își pierde pe durata meciului concentrarea și dă uneori dovadă de indisciplină tactică. Numai că talentul pe care îl are trebuie șlefuit.
Dayro Moreno era fericit la finalul jocului cu AS Roma, dar s-a ferit să apară în lumina reflectoarelor. Precum un copil care joacă „v-ați ascunselea“, sud-americanul a privit pe furiș din pragul vestiarului să vadă când presa îl asaltează pe Zapata, după care s-a furișat prin spatele panoului unde se acordă interviuri. A zâmbit atunci când a fost surprins. „Ce pot să spun? Normal că sunt bucuros că am dat gol Romei. Aș vrea să repet acest lucru și în Liga Campionilor dacă vom da piept cu ei. Steaua joacă bine. Din ce în ce mai bine“, a spus el, grăbindu-se să ajungă la automobile, unde îl aștepta iubita sa
Cu un singur joc nu pot spune că Dayro a demonstrat ceva. Și-a făcut treaba. Trebuie să evolueze mereu la același nivel Marius Lăcătuș antrenor Steaua
Dică și Dayro sunt jucători foarte buni, însă au stiluri diferite. Cred că nu s-a simțit lipsa lui Dică. Steaua e diferită cu Dayro și a ieșit bine Robinson Zapata portar Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER