Lăcătuș:** „Ce-mi lipsește la Steaua? Vreo 10 puncte!”
Marius Lăcătuș a declarat că speră ca elevii săi să se impună fără probleme în deplasarea de la Buzău, pentru a demonstra că remiza din tur a fost un simplu accident.
"Fiara" a mai spus că speculațiile privind un eventual aranjament între Steaua și Gloria Buzău nu își au sensul, având în vedere că formația din Crâng a reușit să îi încurce în mai multe rânduri pe "roș-albaștri".
"Pentru meciul cu Gloria Buzău nu am emoții mai mari decât la alte meciuri din campionat. Sper ca jucătorii să demonstreze faptul că remiza din tur a fost un accident pe teren și să câștige fără probleme partida de la Buzău. Nu comentez aceste speculații referitoare la prietenia finanțatorilor celor două echipe. Având în vedere însă faptul că Buzăul ne-a luat destule puncte, atât anul trecut, cât și anul acesta, nu cred că se poate pune problema de ceva necurat", a spus Marius Lăcătuș, informează www.sport.ro.
Întrebat ce îi lipsește la Steaua, Lăcătuș a spus: "Vreo zece puncte, atât!".