„Lăcătuș l-a băgat pe Tiago acum, să vedem de unde îl ia la vară!”
Gigi Becali spune că un eventual eșec în partida cu Poli Iași ar fi însemnat ieșirea Stelei din lupta pentru titlu. Patronul vicecampioanei spune că vicoria l-a mulțumit, dar nu și maniera în care aceasta a fost obținută. Becali a comentat și introducerea în teren a "renegatului" Tiago.
"Noi am jucat bine și până acum. Dacă vă uitați, doar Brașovul a fost peste noi. În rest am dominat. Steaua are 9 jucători de națională, este imposibil să nu începem să jucăm fotbal. Sunt mulțumit că am câștigat, dar jocul nu mi-a plăcut așa mult. Mi-aș fi dorit să văd mai mult. În situația în care suntem e normal să ai emoții. Se putea întâmpla un ghinion, să primim gol și să ne egaleze. Dacă nu câștigam ieri și la Pitești, gata lupta la titlu se încheia. Lăcătuș l-a băgat acum pe Tiago, dar la vară nu o să mai aibă ce să facă! De unde să-l mai ia? Va trebui să-l aducă din Portugalia cu avionul. Eu aș juca cu Rusu în locul lui Kapetanos. Bogdan (n.r. Stancu) va fi, în maxim un an, jucător de națională. El poate juca și mijlocaș ofensiv și atacant", a declarat Becali la Sport.ro.