Lăcătuș, nemulțumit de joc? „Sistemul nu e bătut în cuie! Nu știu încă cine va fi titular!”

Deși în cele două cantonamente din această iarnă Steaua a evoluat în sistemul 4-1-4-1, Marius Lăcătuș lasă să se înțeleagă că adversarele ar putea avea parte de surprize în retur. Tehnicianul vicecampioanei se declară mulțumit de faptul că nu au fost probleme majore cu accidentările în perioada de pregătire și spune că doar asupra lui Bicfalvi planează un semn de întrebare.

"Nu sistemul este important. În timpul jocului sistemul se poate schimba, acest sistem pe care l-am încercat în stagiie de pregătire nu e bătut în cuie. Sistemul 4-1-4-1 e mai important în faza defensivă, dar în ceea ce privește faza ofensivă nu cred că e așa important sistemul în care joci. Nu sunt probleme majore legate de starea de sănătate a jucătorilor. Referitor la Bicfalvi, nu am de unde să știu care e starea sa, azi urma să-l vadă doctorul și să stabilim ce are exact. Andrei Ionescu nu s-a antrenat normal, și pe toată perioada cantonamentului din Turcia nu a făcut programul echipei, a avut o entorsă. Pleșan, care a făcut o întindere, s-a recuperat din punct de vedere medical, dar mai are de mult de recuperat fizic", a declarat Lăcătuț pentru NewsIn, citat de Sport.ro.

Cu toate că Steaua a disputat 7 partide de verificare în această iarnă și au rămas mai puțin de două săptămâni până la startul returului, Lăcătuș spune că nu s-a hotărât asupra primului "11".

"Nu am creionat încă primul 11, nu am stabilit absolut nimic, sunt probleme pe care le discut cu echipa și staff-ul tehnic", a mai spus "Fiara".

 

Publicat: 15 02. 2009, 16:15
Actualizat: 15 02. 2009, 17:13