Lăcătuș: „Niciodată nu voi mai reveni la Steaua”
Fostul antrenor al echipei Steaua București, Marius Lăcătuș, a
declarat, luni seară, la o emisiune televizată, că nu va mai reveni
niciodată în postura de tehnician al formației „roș-albastre”.
Întrebat la Gsp TV dacă s-ar mai putea întoarce pentru a patra oară
pe banca Stelei, Lăcătuș a răspuns: „Nu voi mai reveni
niciodată”.
El a menționat că nu i se pare normal doar ca antrenorul să fie
vinovat pentru eșecul de pe teren propriu cu FC Brașov.
Lăcătuș a precizat și de ce și-a depus demisia din funcția de
antrenor al Stelei. „Am așteptat conferința de presă și să
discut cu Gigi. După această discuție am ajuns la concluzia că e
spre binele Stelei să plec eu. Mă duc unde mi-este bine și unde
sunt primit”, a mai spus Lăcătuș, care a menționat că va
pleca în Spania, unde locuiește familia lui.
Marius Lăcătuș a demisionat, luni, de la conducerea tehnică a
echipei Steaua, a doua zi după eșecul suferit în fața formației FC
Brașov, scor 0-3, în etapa a XX-a a Ligii I.
Sursa: Mediafax