Lăcătuș: „Rădoi e blestemat”

Reîntors din vacanță, Marius Lăcătuș a dezvăluit obiectivele roș-albaștrilor pentru sezonul care urmează.

Gata vacanța…
Gata! Trecem la munca. Pentru început ne vom antrena la stadion, după care urmează două perioade de pregătire în Austria în cadrul cărora ne vom pune la punct cu pregătirea fizică și vom avea mai multe partide de verificare.

Mulțumit de achizițiile de până acum?
Dacă acești jucători au fost aduși, înseamnă că au demonstrat acolo unde au evoluat că au calități pentru a veni la Steaua. Pentru ei însă, greul de abia acum începe. Aici este cu totul altceva. Toți ochii sunt ațintiți asupra lor, presiunea rezultatelor este constantă, iar publicul este unul care cere întotdeauna performanță.


Vor mai veni și alți jucători?

Da, încercăm să completăm lotul. Dar am preferat să nu ne grăbim. În principal ne interesează să întărim compartimentul ofensiv prin aducerea unui atacant sau doi. De asemenea, în funcție de ceea ce se va decide cu suspendarea lui Petre Marin, vom ști dacă este nevoie să mai luăm și un fundaș lateral, pentru că nu putem să rămânem doar în Neșu, în condițiile în care și Emeghara va reveni spre toamnă după accidentare.

Că veni vorba de cazul „Valiza”, credeți că Steaua va avea de suferit la UEFA?
Nu cred că se va ajunge așa de departe. Chiar dacă a fost așa, Steaua nu a făcut practic nimic rău prin care să încalce regulile fairplay-ului. Nu poate să se joace nimeni de-a excluderea Stelei din Liga Campionilor. Trebuie să existe motive serioase ca să i se interzică acest lucru! Și vreau să completez aici că decizia în privința lui Petre Marin, care a fost suspendat din fotbal șase luni, este anormală. Sper însă ca ea să fie îndreptată după apel.

Care sunt obiectivele Stelei?

(râde)… Cele „tradiționale”. Cel mai important este să trecem de primul obstacol, calificarea în grupele Ligii Campionilor. După aceea, campionatul și un parcurs cât mai lung în cupele europene.

Cu cine credeți că se va lupta Steaua la titlu?

Cred că va fi o luptă deschisă. Pe lângă CFR, Dinamo, Rapid și Poli Timișoara, atât Unirea Urziceni, cât și FC Vaslui pot intra în luptă.

Care e „rețeta” cuceririi titlului?

În primul rând e nevoie de un lot numeros, valoros și echilibrat pe posturi. În momentul în care ești angrenat pe mai multe fronturi, campionat, Cupă, Ligă, trebuie să ai tot timpul jucători proaspeți pentru a face față oboselii și eventualelor accidentări, deoarece sunt competiții dure. Nu ne mai dorim să se întâmple ca anul trecut, când Steaua, preocupată de Liga Campionilor, s-a trezit la 11 puncte de CFR.

Sunt ceva probleme medicale, după Emeghara și Ovidiu Petre, acum s-a accidentat, din nou, Rădoi.
Cu Ovidiu lucrurile stau din ce în ce mai bine. Trebuie să avem răbdare și liniște pentru că nu are rost să forțeze. Mai avem destul timp la dispoziție să se refacă 100%. De Rădoi ce să mai zic? Parcă ar fi un blestem! Juca foarte bine, era pe drumul cel bun și a venit acel moment fatidic!

Ați reușit să vorbiți cu el?

Am încercat să dau de el, l-am sunat zilele acestea, dar nu am reușit să vorbim. Am înțeles de la ceilalți băieți că este foarte afectat și supărat pentru ce i s-a întâmplat. Dar așa cum îl știu eu, este un luptător. Va trece și peste asta, iar după ce va efectua a doua parte a pregătirilor va fi apt. Mă doare sufletul însă că a ratat ceea ce mai rămânea din acest Euro atât de important pentru orice fotbalist, pentru că la Steaua are timp să își revină.

Cum vi s-au părut meciurile naționalei la Euro?
Știți ce mi se pare mie foarte interesant? Înainte să înceapă, nimeni nu credea într-o eventuală calificare a tricolorilor în sferturi. Nu era optimismul ăsta născut după două rezultate foarte bune ținând cont de adversari. Toți dădeau sfaturi cum ar trebui să jucăm, ce tactici să adoptăm. S-a demonstrat însă că omogenitatea echipei, efortul băieților, indiferent de nume și atitudinea lor, au făcut să fim în grafic înaintea meciului cu Olanda.

La ce să ne așteptăm de la Olanda – România?
Va fi un meci nici mai greu, nici mai ușor decât cele cu Franța și Italia. Că își va odihni Van Basten titularii sau nu, știți cum e, noi, care suntem de mai mult timp în fotbal și am trăit momente de acest gen, nu prea mușcăm astfel de momeli. Mai ales că olandezii au un lot valoros, iar orice rezervă vrea să demonstreze că merită să fie titular. Depinde foarte mult de ziua pe care o vom prinde pentru că am arătat până acum de ce suntem în stare! Trebuie să fim atenți!

Publicat: 15 06. 2008, 23:51
Actualizat: 16 06. 2008, 01:30