Războiul contradicțiilor dintre Mihai Stoica și Marius Lăcătuș în privința postului pe care evoluează Nicolae Dică și-a desemnat ieri câștigătorul: antrenorul l-a folosit acolo unde jucătorul s-a simțit cel mai bine în carieră! Lăcătuș și-a arătat încăpățânarea în a doua repriză a meciului cu Hoffenheim II, când l-a folosit pe Nicolae Dică mijlocaș central, iar pe Mihai Răduț al doilea atacant. Aseară, în cea de-a doua partidă de verificare și ultima pe care Steaua a susținut-o aici, în Antalya, 1-1 cu Kapfenberg (locul 8 în Austria), înainte de a reveni acasă, tehnicianul roș-albaștrilor a surprins de două ori.
Prima dată prin faptul că l-a titularizat pe Dică, iar a doua oară pentru că l-a utilizat pe acesta pe postul care l-a consacrat, cel de-al doilea atacant. Este foarte probabil ca Marius Lăcătuș să fi avut o discuție cu managerul Mihai Stoica după meciul cu Hoffenheim II (2-0), în care MM să-i fi spus tehnicianului că degeaba l-a mai adus la echipă de Dică, dacă îl folosește departe de poartă, în linia mediană.
Cel mai căutat stelist Așa că managerul a câștigat diferendul legat de poziția pe care trebuie folosit Dică. Aseară, în prima repriză, fotbalistul stelist a fost cel mai „jucat” de către coechipieri, cu aproape 18 baloane. Lăcătuș chiar le cerea celorlalți fotbaliști să-i trimită mingile lui „Dicanio”, care apoi le devia periculos fie lui Bănel, fie lui Tănase ori Bilașco. Numai că acesta din urmă intră mai greu în combinații. Dică a fost aproape de gol în minutul 42, când a șutat de pe marginea careului în diagonală, la vinclu, dar mingea a trecut puțin pe lângă poartă.
S-a „schimbat” lângă Meme Nicolae Dică a fost menținut pe teren și după pauză și a fost aproape de gol și în minutul 50, când a încercat să finalizeze spectaculos după o preluare pe piept. El a fost schimbat post pe post cu Onofraș, după ce Steaua a deschis scorul prin Răduț (61). Interesant este faptul că, imediat ce a ieșit de pe teren, Dică nu a plecat la vestiare, dar nici nu a rămas pe banca de rezerve, ci a urcat la oficială, acolo unde se afla Mihai Stoica!
Meme s-a întreținut cu selecționerul Austriei Cum roș-albaștrii au dat piept cu Kapfenberg, locul 8 din prima ligă, la meciul de aseară, selecționerul Austriei și-a făcut apariția pentru a vedea la lucru mai mulți fotbaliști. Dietmar Constantini a luat loc în lojă, pe tot parcursul amicalului alături de el fiind și managerul din Ghencea, Mihai Stoica.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER