Conștient de faptul că își taie singur craca de sub picioare dacă îl va ține rezervă pe Gardoș (foto), jucător care se află printre favoriții lui Gigi Becali, Marius Lăcătuș nu vrea să-l dezamăgească pe patronul echipei din Ghencea. Actualul antrenor al Stelei se află între ciocan și nicovală. Deși spre finalul celui de-al doilea cantonament din Antalya a folosit, în ultimele partide amicale, cuplul de fundași centrali Galamaz – Geraldo, ei bine, în această săptămână, la antrenamente, „Fiara” a mers pe mâna cuplului Gardoș – Galamaz. „Marius știe cel mai bine ce are de făcut. Este conștient că Geraldo nu mai este o soluție de viitor la Steaua, iar Gardoș este unul dintre favoriții patronului echipei. După ultimele declarații făcute de Gigi Becali la adresa lui Gardoș, Lăcătuș și-a dat seama foarte clar care este substratul acestora. Personal, eu nu aș dori să fiu în pielea lui”, ne-a declarat, ieri, un oficial stelist. Marinescu este bătut în cuie
Patronul Gigi Becali a afirmat tot mai des în ultima vreme că Gardoș nu ar trebui să lipsească din primul „11” și a sugerat că fotbalistul ar putea fi folosit la mijloc pentru „că a dat randament bun mai ales în meciul cu Napoli”. Dar Lăcătuș îl place pe Ricardo, unul dintre jucătorii care s-au pregătit foarte bine în Antalya, iar Laurențiu Marinescu a fost propulsat în echipă de Mihai Stoica deoarece managerul vede în mijlocașul crescut de Petrolul „creierul limpede de la centrul terenului”. Jucătorul a fost principalul câștig al amicalelor din Antalya, unde a evoluat foarte bine, intrând des în combinații cu Nicolae Dică.
Geraldo, sacrificat pentru că e tehnic?
Gardoș a fost folosit la antrenamente ca fundaș central alături de Galamaz, și nu de Geraldo (foto), așa cum s-a întâmplat în cele mai multe meciuri din tur. Brazilianul cu cel mai mare salariu de la Steaua pare a fi cel sacrificat pentru meciul de la Craiova, motivul fiind faptul că e tehnic, iar principala sa calitate ar fi anulată pe un teren înghețat, așa cum se așteaptă să fi duminică seara la Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER