Lacatus: „Titlul nu depinde numai de noi”
Lacatus spera la titlu. Dupa victoria de duminica in fata CFR-ului, scor 3-1, antrenorul Stelei a declarat ca Steaua are sanse la campionat daca va evolua la fel ca duminica seara, dar ca acest lucru nu va depinde doar de forma ros-albastrilor, ci si de pasii gresiti ai celor de la CFR.
"A fost un joc important pentru viitorul nostru, o victorie muncita, a venit si în urma unui joc foarte bun. Îi felicit pe baieti pentru efortul, atitudinea si realizarile lor. Lucram tot timpul la fazele fixe, din pacate sunt momente când concentrarea nu e foarte mare. Am patit-o si noi, e bine ca am fructificat aceste faze, care au fost în primul rând foarte bine executate. Mai avem mici probleme de remediat, dar sunt sigur ca jocul nostru va creste", a declarat tehnicianul.
"Titlul nu depinde numai de noi, când tragem linie trebuie sa fim împacati cu noi însine, ca am facut totul pentru locul 1, în cazul în care terminam pe doi. Daca jucam la fel, putem spera la titlu, dar trebuie ca si CFR sa piarda puncte. Oricum, diferenta nu e foarte mare", a continuat Lacatus, care a mentionat, însa, ca CFR merita sa fie pe primul loc, dar ca a profitat pâna acum de pasii gresiti ai Stelei.
Lacatus a mentionat si incidentul cu Trica, din timpul meciului, dar a afirmat ca totul s-a clarificat dupa meci. "A fost un incident pe care l-am dat uitarii. Era tensiune, fiecare avem nervii nostri, important este ca am discutat dupa meci cu el si am clarificat lucrurile", a spus tehnicianul.