Lăcătuș trebuie să aleagă între Bănel și Ochiroșii

Mulțumit per total de jocul echipei în amicalul câștigat în fața celor de la AS Roma (3-1), Marius Lăcătuș a fost dezamăgit de randamentul lui Nicoliță.
De altfel, acesta a și fost motivul pentru care „Jardel” a fost schimbat imediat după pauză cu Răzvan Ochiroșii. Cunoscut ca un tehnician căruia nu îi place să își critice jucătorii, mai ales în public, decizia înlocuirii lui Nicoliță nu a fost comentată, dar a părut lesne de înțeles. Singurul care și-a exprimat nemulțumirea a fost finanțatorul Gigi Becali, care, după partidă, a insinuat că randamentul lui Bănel a fost cu mult sub evoluția coechipierilor și că, în curând, nu va mai avea loc în primul „11”. Și asta, pentru că se așteaptă cu nerăbdare venirea mijlocașului stânga al celor de la FC Dallas, Juan Toja, în Ghencea.

Nicoliță ar putea pierde naționala
Până atunci, „Fiara” îl are la dispoziție pe mezinul Ochiroșii, aflat într-o formă de moment foarte bună, însă, care, în viziunea antrenorului, este lipsit de experiență. Chiar și așa, Lăcătuș înclină să mizeze tot pe „Jardel” în partida de mâine cu FC Vaslui, de teamă ca Nicoliță să nu intre într-un nou blocaj psihic, așa cum s-a întâmplat după autogolul din returul de campionat de la Iași. Mai ales că el este, în viziunea lui Pițurcă, un om de bază la echipa națională și are nevoie de jocuri în picioare.

 

Despre Nicoliță

" Nicoliță este un luptător care respectă sarcinile de joc. Contează mai mult în apărare, iar în atac se descurcă doar dacă primește mingea în profunzime . "
– Emeric Ienei, fost antrenor la Steaua

" Nicoliță se află într-o perioadă în care lucrurile nu-i ies așa cum vrea. Nu cred că trebuie să facem o tragedie din asta. Nu este obligatoriu să prindă primul «11». Va veni și timpul lui. "
– Valeriu Argăseală, președintele Stelei

" Cu tot respectul pentru Bănel, nu cred că va mai prinde echipa standard în noul sezon. "– Gabi Balint, fost fotbalist la Steaua

" Mie, Nicoliță pe partea stângă nu-mi place deloc. Nu e un câștig pe viitor nici pentru el, nici pentru Steaua, pentru că este dreptaci. "
– Miodrag Belodedici, fost fotbalist la Steaua

Despre Ochiroșii

" Ochiroșii este tânăr, are o tehnică foarte bună și este de mare viitor. "– Emeric Ienei, fost antrenor la Steaua

" În momentul intrării lui Ochiroșii, viteza de joc a crescut pe flancul stâng al Stelei în meciul cu AS Roma. " – Gabi Balint, fost fotbalist la Steaua

" Nicoliță este un jucător mort. La Euro 2008 a dat examenul de fotbalist, pe care l-a picat cu brio. A fost adus la Steaua pentru că, în acel moment, cei din Ghencea nu aveau alte opțiuni. Locul lui este la o formație din provincie."
– Liță Dumitru, fost fotbalist la Steaua

" Ochiroșii este stângaci pur și locul lui e pe stânga, iar la un duel unu la unu e debordant. Este tehnic, rapid și poate scoate ușor adversarul din joc. "– Miodrag Belodedici, fost fotbalist la Steaua

140 de meciuri și 19 goluri are Nicoliță la Steaua

14 meciuri și 3 goluri are Ochiroșii la Steaua

 

 

Publicat: 29 07. 2008, 00:07
Actualizat: 29 07. 2008, 00:20