Politică mai sinucigașă în privința portarilor ca în Giulești n-ai să găsești oricât ai căuta cu lumânarea prin toată prima ligă. Nici măcar la Ceahlăul care a plecat cu o jumătate de duzină de la Timișoara. După filozofia lui Copos, toți jucătorii sunt o apă și-un pământ. Fundași, portari, vârfuri, închizători. Luați la grămadă și vârâți în aceeași oală. Tot ce a contat a fost doar să accepte un contract de criză chiar și când balanța clubului era în plină detentă.
La vremea lor, cei mai buni portari ai ultimului deceniu, Dolha și Coman, meritau un tratament special, potrivit unui post special. Giuleștiul i-a avut, dar i-a îmbrâncit în rândurile pestrițe și de valoare îndoielnică ale plutonului. În cazul lui Coman nici măcar atât, de vreme ce portarul de azi al naționalei nu pretinsese decât un contract la altitudinea celor semnate de favoriții lui Peseiro…. Andrade, Pardo și acum Marinescu, autorul unui „hat-trick” cu Clujul. Sâmbătă, Marinescu a fost la fel de buimac precum Reina, portarul lui Liverpool, care, cam la aceeași oră, n-a mai știut după ce să plonjeze.
După mingea de joc sau după un balon roz dus de vânt în careu. Fază antologică. Hizo recunoștea cătrănit că nu i-a trecut prin cap să-l schimbe pe Marinescu doar pentru că l-a tras de mânecă opțiunea de pe bancă. Un puști cu doar câteva meciuri în mănuși la Divizia C. La câțiva metri distanță, Copos mai poza o dată în salvatorul Rapidului. „Vezi de ce am ținut să-l aduc pe Bornescu?”, îi arunca peste umăr lui Constantinovici, dar grijuliu să audă și ziariștii. De luni bune, Bornescu era portarul lui Copos. La Crowne Plaza.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER