Lacrimi de fericire și de supărare!** Vezi parcursul echipelor românești în cupele europene în 2010
Anul 2010, început de reprezentatele României în cupele europene
la Liverpool și încheiat la Napoli, intră în categoria celor cu
rezultate slabe.
Fotbalul românesc a început anul 2010 cu o singură echipă rămasă în
ediția 2009-2010 a cupelor europene. Campioana Unirea Urziceni
terminase grupa sa din Liga Campionilor pe locul al treilea, fiind
trimisă în 16-imile de finală ale Ligii Europa, unde FC Vaslui
(eliminată în play-off), Steaua București, CFR Cluj, Dinamo
București și FC Timișoara (grupe) nu au ajuns.
Unirea nu a putut trece de formația engleză FC Liverpool,
retrogradată, de asemenea, din Liga Campionilor. Formația antrenată
de israelianul Roni Levi a pierdut manșa întâi, la 18 februarie, în
deplasare, scor 0-1, golul fiind primit în minutul 81 (Ngog).
Returul de la București (stadionul Steaua), disputat la 25
februarie, a început cu un gol al fundașului Bruno Fernandes
(minutul 19), prin care scorul general a devenit egal. Oaspeții au
reacționat însă repede și decisiv. Au marcat de două ori până la
pauză (Mascherano 30, Babel 41), iar scorul final 1-3 (general 1-4)
a fost stabilit de Gerrard (57).
„Primăvara europeană” a fotbalului românesc s-a încheiat înainte de
începerea primăverii astronomice. Următoarea „toamnă europeană”
avea să înceapă, ca de fiecare dată în ultimii ani pentru echipele
noastre, vara devreme.
La startul ediției 2010-2011 a cupelor europene am avut, pentru a
doua oară, șase echipe. Campioana CFR Cluj (în grupele Ligii
Campionilor), vicecampioana Unirea Urziceni (în play-off-ul de
non-campioane al Ligii Campionilor), FC Vaslui (locul al treilea și
finalista Cupei României, în play-offul Ligii Europa), Steaua
București (locul al patrulea, în play-offul Ligii Europa), FC
Timișoara (locul al cincilea, în turul al treilea preliminar al
Ligii Europa) și Dinamo București (locul al șaselea, în turul al
doilea preliminar din Liga Europa, datorită faptului că finala
Cupei României a fost jucată de două echipe clasate mai sus).
Dinamo a început cursa la 15 iulie, când a învins, în Republica
Moldova, la Chișinău, formația Olimpia Bălți, scor 2-0. Returul din
22 iulie s-a încheiat cu scorul de 5-1 și, implicit, cu o
calificare. O săptămână mai târziu, la București au venit croații
de la Hajduk Split, pe care dinamoviștii i-au învins cu scorul de
3-1. În minutul 23 al returului de la 5 august, gazdele aveau deja
2-0, iar un sfert de oră mai târziu se stabilea scorul final: 3-0,
Dinamo fiind eliminată înainte de play-off.
În turul al treilea preliminar a intrat și FC Timișoara. După 2-1
în Finlanda, cu MYPA Anjalankoski, în retur oaspeții conduceau cu
2-0 în minutul 20 și cu 3-0 în minutul 25! Timișorenii au egalat și
s-au calificat abia în minutul 90+2! MYPA este ultima echipă
calificată în ediția 2010-2011 a cupelor europene, fiind a treia
formație acceptată (în primul tur preliminar) pe baza clasamentului
fair-play.
În play-off, la Timișoara a venit Manchester City. Englezii au
câștigat cu 1-0 și apoi cu 2-0 în retur.
În același play-off au început competiția Steaua și FC Vaslui,
lângă care a apărut Unirea Urziceni, eliminată din calificările
Ligii Campionilor.
Steaua a învins, la București, formația elvețiană Grasshopper
Zurich, scor 1-0. În retur, a primit gol în minutul 77, dar s-a
calificat, scor 4-3, după loviturile de departajare.
În grupa K, Steaua a avut adversari numai din țări cu fotbal
puternic. A început cu înfrângere la FC Liverpool, scor 1-4. Apoi,
steliștii au primit vizita italienilor de la SSC Napoli, pe care
i-au condus cu 3-0 în minutul 16! Un sfert de oră mai târziu,
Kapetanos a fost eliminat, iar oaspeții au egalat și au stabilit
scorul final în minutul 90+8. A urmat „dubla” cu olandezii de la FC
Utrecht, 1-1 în deplasare și 3-1 acasă, o remiză în returul cu
englezii (1-1), iar Steaua trebuia să nu piardă, în ultima rundă,
la Napoli, pentru a se califica. Românii au rezistat până în
minutul 90+3, când gazdele au marcat și s-a terminat 1-0. Steaua a
terminat grupa pe locul al treilea, cu 6 puncte.
FC Vaslui a intrat în play-off. Tot de acolo a și ieșit. După 0-0
acasă cu Lille OSC, înfrângerea din Franța, 0-2, a pus capăt
aventurii europene a formației moldave.
Unirea Urziceni a intrat în play-off-ul echipelor non-campioane din
Liga Campionilor, însă nu a marcat în „dubla” cu Zenit
Sankt-Petersburg: 0-0 pe stadionul Steaua, 0-1 în Rusia. În
play-off-ul Ligii Europa, românii s-au deplasat la Split, unde
fusese eliminată Dinamo. Unirea a deschis scorul în prima repriză
(Frunză 34), dar a condus doar cinci minute, după care a primit
patru goluri, fără să mai înscrie. La București, pe stadionul
Steaua, vicecampioana României a deschis din nou scorul, în minutul
2 (Bilașco), dar nu a putut nici măcar să câștige la limită, fiind
egalată cu două minute înainte de final. Într-o grupă cu Zenit,
Anderlecht Bruxelles și AEK Atena, formația care a eliminat Dinamo
și Unirea Urziceni a terminat ultima, înregistrând o victorie și
cinci înfrângeri.
CFR Cluj a fost repartizată în grupa E a Ligii Campionilor. După
victoria de acasă cu elvețienii de la FC Basel, scor 2-1, au urmat
înfrângerile de la Roma (1-2), Munchen (2-3), Cluj-Napoca (0-4 cu
Bayern) și Basel (0-1). Înaintea ultimei etape, clujenii nu mai
avea șanse nici măcar la locul al treilea din clasamentul grupei.
S-a terminat 1-1, acasă, cu AS Roma, campioana României adunând
numai patru puncte.
Sursa: Mediafax