`Lanterna` a ținut Rapidul în beznă preț de 90 de minute
În fața unei echipe deja retrogradate, Rapidul nu a avut altă țintă decât cele trei puncte, pe care le-a și obținut până la urmă, însă în prelungirile partidei.
Prima repriză de la Buzău s-a jucat într-o singură direcție, spre poarta Gloriei, dar giuleștenii au ratat cât pentru un întreg campionat. J.P. Andrade, Cesinha, Djalovic, Spadacio sau Grigorie nu au reușit să înscrie din poziții favorabile în poarta lui Zimmermann, care era însă să fie învins de un coechipier.
În minutul 42, șutul de la distanță al lui Maftei, care în mod normal ocolea poarta, este deviat de Mera, însă Zimmermann reușește să respingă în corner.
Singurul moment în care gazdele au pus în pericol poarta Rapidului s-a petrecut în minutul 23, când Gloria a ratat, ce-i drept, o dublă ocazie. Omul decisiv a fost goolkeeper-ul rapidist, Marinescu, care a respins șuturile succesive din interiorul careului ale lui A. Popa și Poparadu.
Repriza a doua e mult schimbată, desfășurată după un alt scenariu. Rapidiștii nu mai reușesc să-și creeze nicio ocazie importantă la poarta lui Zimmermann, ba chiar se văd dominați de multe ori de gruparea din Crâng. Mai mult, Hizo primește o lovitură importantă cu 20 de minute înainte de final, când Vasile Maftei ia un galben și devine indisponibil pentru derby-ul cu Steaua din etapa viitoare, datorită cumulului de cartonașe. Meciul se deschide total, cele două echipe nu mai pun niciun preț pe defensivă, însă tabela rămâne neschimbată.
Mera ratează cea mai bună ocazie pentru gazde, după ce primește un balon deviat în centrul careului rapidist, însă fundașul Gloriei se grăbește și reia din întoarcere, de la 11 metri, deși niciun adversar nu se afla în apropiere.
Imediat, vine replica Rapidului, însă J.P.Pinto ratează incredibil, din 6 metri, după ce trimite slab, cu latul, din 6 metri, dar Zimmermann scoate de sub bară. Când totul părea încheiat pentru echipa lui Hizo, același Pinto îi suflă un balon lui Siminic, în careul Gloriei, și-l execută pe goolkeeper-ul Zimmermann. 1-0 pentru Rapid, în primul minut al prelungirilor, iar semnează primul succes din istorie al giuleștenilor pe terenul Gloriei
Cu acest succes, Rapidul urcă până pe 6, cel puțin până la finalul meciului CS Otopeni-Universitatea Craiova și așteaptă acum derby-ul cu Steaua.
Â
CLICK AICI PENTRU A VEDEA COMENTARIUL LIVE-TEXT AL PARTIDEI DE LA BUZĂ‚U
Â