Larie și „transferul imposibil” devenit realitate! Înainte să se înțeleagă cu Becali, fundașul ironiza FCSB: „Ușile sunt închise. Nu merg acolo, am fixurile mele. Ori CFR, ori străinătate”. Va juca în roș-albastru, dar vrea ca Viitorul să ia titlul
Ionuț Larie e ultimul transfer al FCSB-ului, după ce Gigi Becali l-a convins pe fundașul de 30 de ani să aleagă vicecampioana României, oferindu-i 100.000 de euro la semnătură și un salariu de 10.000 de euro pe lună.
Venirea lui Larie este, însă, una destul de surprinzătoare, din mai multe puncte de vedere. Primul lucru neobișnuit e că transferul a fost anunțat de Becali cu 24 de ore înaintea meciului dintre Viitorul și CFR, decisiv pentru titlul de campioană, mutarea omului de afaceri putând fi ușor interpretată drept o strategie pentru a-l capacita pe Larie în partida care poate duce titlul în buzunarul lui Hagi, dar și în vitrina FCSB-ului, în cazul în care clujenii scot un rezultat pozitiv, iar echipa lui Reghecampf bate CS U Craiova.
Un al doilea detaliu cel puțin interesant e legat de declarațiile pe care Larie le-a dat, de-a lungul timpului, atunci când a fost întrebat despre un transfer la FCSB. Cum zvonul despre venirea fundașului sub comanda lui Reghecampf sunt foarte vechi, Larie a tot fost întrebat despre varianta FCSB, dar, de fiecare dată, a lăsat de înțeles că nu va ajunge la vicecampioană, uneori folosind cuvinte ironice la adresa clubului lui Becali: „Aștept să iasă clubul (n. red – CFR Cluj) din insolvență și poate așa își va permite să mă țină aici. La Steaua nu voi merge cu siguranță. Ori la CFR, ori în străinătate. Steaua nu-și permite să mă ia. Nu sunt scump, dar am eu fixurile mele”, spunea Larie, pe 17 februarie.
Nu mai departe de acum două săptămâni, Larie a ținut să-și întărească poziția, anunțând că „ușile sunt închise”, în momentul în care a fost chestionat pe seama unui transfer la FCSB: „Eu sper să câștige titlul Viitorul, le țin pumnii. Cât despre Steaua, sunt închise de mult ușile acolo. Nu știu dacă voi prelungi cu CFR, nu am deocamdată o ofertă de aici”, declara Larie, cu câteva zile înainte să ajungă la un acord cu Gigi Becali.