Lasă Bokila CFR pentru Dinamo? EXCLUSIV | Reacția lui Iuliu Mureșan

UPDATE Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, a infirmat zvonurile conform cărora Bokila ar ajunge la Dinamo. „Nu, nu ajunge la Dinamo! Avem nevoie de Bokila și rămâne la noi. E un jucător bun pe care noi ne bazăm. A avut o ușoară accidentare, dar ușoară de tot. Sper să intre cât mai repede, deja e refăcut, să intre și să-și demonstreze valoarea la CFR. Avem nevoie să dea goluri pentru noi”, a spus Iuliu Mureșan, președintele CFR-ului, pentru ProSport.


Dinamo încearcă să-și întărească atacul, iar principalul om pe care Cosmin Contra și-l dorește e congolezul de la CFR, Jeremy Bokila, informează Gazeta Sporturilor.

Vârful de atac de la CFR Cluj a tratat cu Dinamo înainte de a ajunge în Gruia, însă Iuliu Mureșan l-a deturnat în ultimul moment. Congolezul în vârstă de 28 de ani nu a reușit însă să se impună la formația antrenată de Dan Petrescu și și-a exprimat într-un cerc de prieteni nemulțumirea pentru situația sa. Fără Busuladzici, Albin și Bumba, Dinamo, prin vocea lui Adrian Mutu, și-a exprimat intenția de a mai aduce doi fotbaliști importanți. Contra și Bokila au lucrat împreună la Petrolul Ploiești în anul în care Lupii Galbeni cucereau Cupa României printr-un gol marcat de prahoveni (1-0 cu CFR) chiar de Jeremy Bokila.

8 goluri în 12 meciuri pentru naționala statului Congo a reușit Bokila

Publicat: 30 08. 2017, 20:47
Actualizat: 30 08. 2017, 20:55