Lăsat pe bancă de Dică și curtat de CFR Cluj, Budescu a transmis un mesaj clar, prin intermediul impresarului: „Nu e nicio problemă, mergem mai departe”

Impresarul lui Constantin Budescu, Florin Lovin, a declarat că a avut o discuție cu vedeta FCSB-ului, după ultimele speculații apărute în spațiul public. Mijlocașul vicecampioanei i-a transmis lui Lovin că nu vrea să plece la altă echipă în această vară, conform Telekom Sport.

„Budescu este foarte liniștit și foarte relaxat. A zis că nu vrea să plece de la Steaua (n.r FCSB), că vrea să joace în continuare aici. >. Asta mi-a transmis. Doar dacă vine o ofertă extraordinară din punct de vedere financiar va putea pleca”, a spus Lovin, conform sursei citate.

Informația conform căreia Budescu ar putea semna cu CFR Cluj a invadat spațiul media din România în ultima perioadă, iar oficialii din Gruia își susțin cauza. Iuliu Mureșan și Bogdan Mara au spus în repetate rânduri că echipa va avea nevoie să se întârească pentru a ataca grupele cupelor europene, motiv pentru care Budescu este pe lista de achiziții. De asemenea, patronul CFR-ului ar fi impresionat de calitățile mijlocașului în vârstă de 29 de ani.

„El are o clauză de trei milioane, cine plătește îl ia. Dacă plătește Slavia (n.r – Slavia Praga s-a arătat interesată, în iarnă, de serviciile lui Budescu), îl ia. Mică, mare, e trei milioane. Am dat pe el, nu știu, 700-750.000, cam așa”, a spus Becali în trecut. În acest sezon, Constantin Budescu a fost de departe cel mai bun om al vicecampioanei. Autor a 13 goluri și 12 pase de gol, „Budi” e cotat, acum, la 2,3 milioane de euro, iar Becali se va alege cu doar 700.000 de euro mai mult decât valoarea de piață a mijlocașului.

Meciurile în care Budescu a fost decisiv:

Sezonul regular:

  • Voluntari (a)   2-1     gol                           2 puncte
  • Poli Tim. (d)   1-0     pasă de gol             2 puncte
  • CFR (d)          1-1     gol                          1 punct
  • Gaz (d)           2-1 gol+pasă de gol          3 puncte                
  • CFR (a)          1-1     gol                           1 punct
  • Dinamo (d)     2-2     pasă de gol             1 punct
  • Total:           10 puncte

Play-off:

  • Viitorul (a)      2-1     gol                                   2 puncte
  • Poli Iași(a)     1-0     gol                                    2 puncte
  • Viitorul (d)      2-2 gol+pasă de gol                   2 puncte      
  • Total:           6 puncte     
Publicat: 17 05. 2018, 19:17
Actualizat: 17 05. 2018, 19:18