Laszlo Balint, tranșant și înainte de Astra: „Cine nu vrea presiune să meargă acolo unde, după meciuri, se ciocnește halba de bere și se mănâncă doi mici cu muștar!”

Redactor:
Călin MNERIE
Laszlo Balint, tranșant și înainte de Astra: „Cine nu vrea presiune să meargă acolo unde, după meciuri, se ciocnește halba de bere și se mănâncă doi mici cu muștar!”
  • Publicat:

La finalul partidei cu CS U Craiova (scor 1-2) remarcam legarea primelor două eșecuri la rând de către utiști în Liga 1, iar după intermediara de la Sfântu Gheorghe, pierdută cu 3-0, bilanțul a devenit și mai greu.

Inclusiv Laszlo Balint a subliniat că e pentru prima oară în cariera sa de antrenor când pierde trei meciuri  consecutive și nu și-a menajat deloc elevii cu ocazia declarațiilor lăsate la finele disputei cu Sepsi.

Nu a bătut nimeni la ușa antrenorului Gyuszi Balint: „…Ceea ce e îmbucurător”. Mesaj direct înainte de meciul UTA – Astra Giurgiu

„Principalul” Aradului a taxat, în primul rând, lipsa de atitudine a unora dintre jucătorii săi, pe care i-a văzut plimbându-se pe teren în unele momente ale jocului. Chiar i-a invitat pe aceștia să bată la ușa biroului său și să-și ceară actele atâta timp cât, se pare, au uitat ce tricou au pe ei. Deocamdată nu a venit nimeni, iar Balint vede un lucru pozitiv din acest lucru.

„Deocamdată nu a venit nimeni, ceea ce e îmbucurător. Asta înseamnă că fiecare își dorește să reacționeze după impresia pe care am lăsat-o la ultima partidă. E adevărat, în anumite momente puteam să îndreptăm cumva balanța și către noi, pentru că au fost și niște momente psihologice și mă refer la acele ratări din situațiile clare pe care le-am avut și pe care nu am știut să le interpretăm, ca să nu mai vorbim despre naivitățile pe care le-am arătat la marcarea golurilor de către adversar.

Sunt niște aspecte pe care le-am observat cu toții, le conștientizează și băieții, e important să nu rămânem agățați în aceste greșeli pe care le-am comis cu toții la ultimul meci și să canalizăm toate energiile către meciul următor în așa fel încât să avem puterea să îl câștigăm. Este cumva și un examen, dar și etapa trecută a fost un examen. Și nu mă refer neapărat la realizările tehnice, deși – bineînțeles – contează și ele, dar eu mă raportez foarte mult la ce înseamnă atitudinea jucătorilor pe care-i antrenez și la ceea ce contează cu adevărat pentru suporterii noștri.

 

Se știe, fanii vor să vadă mereu implicare totală, vor mereu să vadă risipă de energie până la ultimul strop, să vadă suflet, să vadă spirit și din punctul ăsta de vedere sunt total de acord cu ei. Este o responsabilitate mare în momentul în care îmbraci tricoul acestei echipe. Cine nu înțelege treaba asta pleacă, scurt pe doi”, a punctat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.

„Cine vrea să joace fără presiune pleacă!”

Era evident că după mesajele publice au existat și cele lansate în interiorul vestiarului, iar acestea au fost la fel de tranșante. „Le-am spus-o foarte clar fotbaliștilor, cine vrea să joace meciuri fără presiune o poate face acolo unde la sfârșit se ciocnește halba de bere și se mănâncă doi mici cu muștar. Noi suntem la un nivel la care presiunea este inerentă, indiferent că vorbim despre presiunea rezultatului, a poziției în clasament sau de presiunea pe care o implică purtarea acestui tricou glorios. Da, este presiune, cine vrea să joace fără presiune pleacă. E simplu. Aici trebuie să conștientizeze toată lumea la ce echipă este și de aici rezultă și atitudinea pe care trebuie să o aibă de la început până la sfârșit .

Sigur, statisticile ne spun că am avut meciuri din care puteam scoate mai mult, inclusiv de la acest ultim meci, pe care – totuși – l-am pierdut la un scor sever. Cifrele ne spun că am fi putut obținem mai mult, dar realitatea este că am pierdut 3-0 și trebuie să ne scoatem pălăria în fața adversarilor care au știut să profite de orice slăbiciune a noastră. Sunt lucruri pe care le discutăm, le antrenăm, le analizăm, le punem în practică la antrenamente, trebuie să facem în așa fel încât să devenim mult mai responsabili. Am luat niște măsuri în acest sens și aștept să văd reacția jucătorilor. Bineînțeles este imperios necesar ca în momentul în care intră pe teren, ei trebuie să conștientizeze ce au de făcut din punct de vedere al spiritului, al atitudinii și al dorinței de a câștiga”, a mai afirmat Gyuszi Balint.

„Să terminăm cu fruntea sus un an frumos, pozitiv!”

Întrebat dacă a găsit explicația pentru faza primului gol încasat la Sfântu Gheorghe, când Morar și Bustea s-au poftit unul pe altul la minge iar Safranko a trimis fără probleme în poarta goală, antrenorul „roș-albilor” a oftat, dar a spus că dorește să lase meciul cu Sepsi în spate. „Vreau să încheiem povestea asta cu meciul de la Sfântu Gheorghe și să ne raportăm strict la partida cu Astra și la ceea ce avem de făcut luni, în așa fel încât să terminăm cu fruntea sus acest an 2020. Un an foarte greu pentru toată lumea, un an foarte greu pentru UTA, din multe puncte de vedere. Ne-am lovit de foarte multe provocări, dar dacă stăm să analizăm așa global, pe ansamblu, eu zic că poate fi catalogat ca un an frumos, pozitiv pentru club, pentru absolut toată lumea care este în anturajul clubului, pentru suporteri.

Până la urmă, suntem pe prima scenă a fotbalului românesc, în acest moment suntem într-o zonă a clasamentului care, cred, eu că este cumva conformă cu realitatea. Adică trebuie să înțelegem toate aspectele reale și să încercăm să muncim ca să fim mai buni. Convingerea mea rămâne mereu aceeași, trebuie să muncim foarte mult ca să devenim mai buni. Concluzionând, aștept și eu să iasă la iveală un pic orgoliul jucătorilor pentru că marea mea dezamăgire de la finalul meciului trecut nu este neapărat raportată la rezultat. E clar, ne doare și înfrângerea, dar pe mine personal mă doare și mai mult imaginea pe care am lăsat o în urma acelei înfrângeri”, a reamintit Balint.

„Astra avea nevoie de stabilitate la nivelul băncii tehnice”

Campioana României din 2016 a început foarte slab sezonul, dar este în evident revenire de formă. Înainte de jocul de la Arad, trupa lui Eugen Neagoe nu i-a dat nicio șansă Mediașului, care nu mai departe de acum o lună de zile se impunea pe terenul UTA-ei, cu 3-1. „Astra a avut un început de campionat mai greoi, dar e explicabil pentru că au avut problemele lor. Au avut acea perioadă în care stabilitatea la nivelul băncii tehnice a fost destul de șubredă, dar în momentul în care au reușit să se stabilizeze la acest capitol au început să apară și rezultatele. Ce este evident este că Astra are în componență jucători foarte buni pentru nivelul ligii întâi, în toate compartimentele, au început să arate din ce în ce mai mult ca o echipă adevărată.

 

Sunt într-o formă sportivă bună, vin după niște rezultate bune, care – cumva – i-au săltat din subsolul clasamentului și tocmai de aceea trebuie să fim puși în gardă de acest parcurs al adversarului nostru. Dar rămân la convingerea că totul stă în noi. la ce vom face ca și atitudine, ca și determinare și dorință de a câștiga cele trei puncte. Dacă vom fi la un nivel foarte bun la aceste capitole, sunt convins că o să câștigăm”, a concluzionat Laszlo Balint, care are o singură problemă de lot înainte de acest meci. Fundașul Alex Benga e tot suspendat după „roșul” primit pe finalul meciului cu CS U Craiova.

Isac:Toți jucătorii Astrei au calități foarte bune, dar asta nu înseamnă că nu le vom putea face față”

La Sfântu Gheorghe, Damian Isac (19 ani) a bifat cea de-a cincea partidă pe scena primului eșalon și a fost dat exemplu de Balint când a venit vorba despre atitudinea ce ar fi dorit să o vadă la toți elevii săi. Pornind de aici, sunt șanse ca juniorul „Bătrânei Doamne” să ia un tricou de titular și cu Astra, în ultimul meci al anului. „Suntem foarte supărați după înfrângerea cu Sepsi, nu a fost un joc reușit, nu am aplicat ceea ce făceam la antrenamente, dar asta este, trebuie să ridicăm capul sus și să ne concentrăm pe următorul joc. Ne așteaptă un meci foarte greu cu Astra, dar obiectivul nostru este să luăm cele trei puncte. Mă bucur foarte mult când Mister are încredere în mine, încerc să evoluez cât mai bine când sunt introdus pe teren.

Damian Isac în conferință de presă înainte de UTA Arad - Astra Giurgiu
Damian Isac în conferință de presă, înainte de UTA Arad – Astra Giurgiu

Nu contează că mi se cere să fiu mai defensiv, sau mai ofensiv, important e să dau randament. Tot ceea ce contează este să câștigăm luni impotriva unei echipe foarte bune. Sper să mă reîntâlnesc pe teren cu Romario Moise, poate printre cei mai buni mijlocași din Liga 1. Apoi, Budescu și-a făcut și el un nume prin evoluțiile sale foarte bune. Toți jucătorii Astrei au calități foarte bune, dar asta nu înseamnă că nu le vom putea face față”, spune jucătorul originar din Caraș Severin, transferat de Sandu Gaica la grupa de 2001 a UTA-ei în anul 2016.

Joi, UTA a pierdut cu 3-0 pe terenul celor de la Sepsi, dar luni (ora 17,30) primește șansa revanșei în ultimul meci din 2020, cel cu Astra Giurgiu.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este ca…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
A murit un nume uriaș al României: A fost un vârf al generației sale. Drum lin, maestre!
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×