Laszlo Balint și-a explicat tactica în față suporterilor, după UTA Arad – Poli Iași 1-2: „Nu mai am soluții”. Cum a motivat utilizarea lui Adi Petre

Redactor:
Călin MNERIE
Laszlo Balint și-a explicat tactica în față suporterilor, după UTA Arad - Poli Iași 1-2: „Nu mai am soluții”. Cum a motivat utilizarea lui Adi Petre
  • Publicat:

După 1-2 cu Poli Iași, UTA-ei și suporterilor săi nu le este scris în stele să aibă liniște la revenirea în Liga I. Arădenii sunt paradoxul fotbalului european cu victorii pe terenuri străine și eșecuri pe teren propriu, iar scenariul se păstrează și pe finalul sezonului, când lupta pentru supraviețuire este cruntă.

Numai cine nu a vrut a plecat cu mâna goală de pe arena „Francisc  Neuman” în acest sezon, iar Poli Iași, ultima clasată înainte de etapa a 7-a a play-outului, chiar își juca ultima șansă la agățarea in extremis a unui loc de baraj și, deci, avea nevoie de puncte ca de aer.

Le-au luat la Arad în momentul în care suflarea „roș-albă” spera să scape și de emoții, iar de aici și frustrarea fanilor care au ajuns la stadion la puține minute după ultimul fluier al confruntării cu moldovenii. Același lucru s-a întâmplat și după eșecul din Sâmbata Mare cu Chindia (0-1), dar atunci nu au stat mult dincolo de gard și au apucat să aibă scurte dialoguri cu o parte dintre fotbaliștii „Bătrânei Doamne”. De această dată, însă, în mijlocul celor aproximativ 50 de susținători nemulțumiți a ieșit antrenorul Laszlo Balint, însoțit de team-managerul Dorin Stana.

Laszo Balint, chemat de suporteri să dea explicații după UTA Arad – Poli Iași 1-2: „Nu mai am soluții!”. De ce l-a utilizat pe Adi Petre

Acesta din urmă chiar i-a înformat pe suporteri că Balint e ca și înțeles cu conducerea clubului pentru prelungirea contractului, în timp ce tehnicianul a încercat să calmeze spiritele. Au fost suporteri care au susținut că a pierdut vestiarul și i-au cerut să renunțe imediat la câțiva dintre jucătorii săi.

„Sunt lucruri pe care și eu încerc să le înțeleg și eu sunt într-un proces de dezvoltare personală, la fel ca și clubul. Nu e important Balint, nu e important Stana, X sau Y, important e ca acest club să aibă continuitate la nivel de Liga 1. Iar apoi se vor putea regla foarte multe lucruri, pentru că este o perioadă de pregătire normală, de cinci săptămâni, cu meciuri amicale, se pot face toți pașii necesari, indiferent de cine va fi antrenor la vară. Eu ce pot să spun e că această echipă, indiferent cine va fi în teren, va rămâne 100% în Liga 1. Sunt lucruri pe care le gestionez, s-au vorbit tot felul de lucruri.

S-a spus că nu stăpânesc vestiarul, dar s-a văzut la meciul cu Astra că suntem toți uniți. Se întâmplă și lucruri precum cel de astăzi, poate e mentalitatea românească, nu știu. Sunt anumite lucruri, există niște prime importante care se pot lua la sfârșitul campionatului, în funcție de locul pe care îl ocupăm”, le-a transmis, printre altele, antrenorul echipei arădene celor aflați în fața arenei „Francisc Neuman”.

Laszlo Balint, chemat la explicații de suporterii UTA-ei Arad după înfrângerea cu Poli Iași

Totodată, Gyuszi Balint și-a apărat jucătorii, inclusiv pe Adi Petre, care a intrat în colimatorul fanilor după o nouă ratare mare în Liga 1.

„Aceștia suntem și aceștia trebuie să fim până la finalul campionatului. Petre este jucător sub vârstă, noi la momentul acesta avem trei jucători sub vârstă. Trebuie să încep cu doi și să termin cu unul, dacă îl schimb pe unul cu un senior, trebuie să am dublură pentru celălalt.

Astăzi l-am băgat pe Petre pentru că Denis Rusu era puțin ieșit din joc. Al patrulea junior în momentul acesta este Negoescu, un copil de 2003. Nu mai am soluții din acest punct de vedere”, le-a mai mărturisit antrenorul arădean fanilor.

S-a filozofat destul de mult pe marginea chestiunilor legate de tactică, Balint a ascultat din respect pe toată lumea, iar la final a revenit la vestiare în aplauzele, e drept ceva mai subțiri ca altădată, ale fanilor utiști.

După runda din acest weekend, UTA a fost întrecută în clasament și de Gaz Metan Mediaș și ocupă acum locul 10, la 4 puncte peste Astra, formație aflată pe loc de baraj după succesul Viitorului cu FC Argeș. Iar dacă Voluntari trece de Chindia mâine, prezența la baraj e la doar două lungimi de undă distanță.

 

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
Cristina Demetrescu ne spune care este zodia care va trăi cel mai frumos an din viață în 2025
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
100.000.000 € pe an! Genoa îl costă o avere pe Dan Șucu: ”Mai sunt datorii de vreo 60 de milioane”
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ea este Beatrice, polițista de 23 de ani moartă în accidentul cumplit din Botoșani. Inconștiența unui șofer teribilist a ucis-o
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe un Ferrari cu un jucător:
E mai rău ca Becali. Patronul care şi-a bătut angajaţii şi care şi-a antrenat singur echipa a făcut pariu pe…
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia de afaceri
Oana Mizil arată incredibil la 49 de ani! După despărțirea de Marian Vanghelie, s-a schimbat radical! Imagini incendiare cu femeia…
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
Monica Bîrlădeanu a făcut MARELE anunţ sub bradul de Crăciun: 'Să-și ceară iertare...'
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Șoșoacă a cântat
Șoșoacă a cântat "O, ce veste minunată!" în Parlament, acompaniată de colegii de partid
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
DOVADA că Luna Pământului este obiect artificial! S-a întâmplat recent
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Pensii mărite la 3.920 de lei, începând cu 1 ianuarie 2025, pentru această categorie de pensionari din România
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
Anunț teribil despre Călin Georgescu. România nu scapă: 60 de zile îi sunt suficiente
"Adio, iubirile mele!” - Andreea și bebelușul ei au murit! Detalii șocante
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Rapid produce surpriza etapei în voleiul feminin. Alba Blaj, prima înfrângere din sezon
Rapid produce surpriza etapei în voleiul feminin. Alba Blaj, prima înfrângere din sezon
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
Ultimele episoade ale primului sezon Iubire cu parfum de lavandă se văd diseară, de la 20.30, la Antena 1
×