Laszlo Balint: „Trebuie să ne ridicăm nivelul ca să obţinem ceva la Craiova”. Ce jucător arădean a fost găsit pozitiv cu COVID 19
În deschiderea etapei a 28-a a Ligii I, UTA joacă în deplasare, cu Universitatea Craiova, marţi, de la ora 19, pe „Ion Oblemenco”. Antrenorul „Bătrânei Doamne”, Laszlo Balint, spune că echipa sa trebuie să-şi ridice nivelul de joc pentru a obţine un rezultat pozitiv în Bănie.
„Gyusi” Balint a făcut o radiografie a lotului oltenilor, considerând că Ivan este unul dintre cei mai periculoşi jucători, după ce a decis partida din runda trecută, de la Mediaş.
„Ivan a decis de unul singur meciul de la Mediaş”
„Jucăm împotriva unei echipe care se bate pentru titlu, Craiova este o echipă puternică, are jucători de echipă naţională, cu condiţii bune pentru a se lupta pentru obiectiv. Craiova este solidă în toate compartimentele, începând cu postul de portar, este un străin, cu experienţă, în defensivă au jucători experimentaţi, jucători în naţionala de tineret, cât şi cea mare. În ultimele sezoane s-au bătut pentru ambele trofee, trebuie să fim atenţi la calităţile lor, dar în acelaşi timp să fim concentraţi şi la ce putem să facem, fiindcă am rămas puţin datori.
Craiovenii au schimbat sistemul de joc, un 4-2-3-1, Mateiu a reapărut şi se pare că este un punct fix, Nistor a fost reprofilat, are alte sarcini, la fel şi Cicâldău, dar sunt aceiaşi jucători cu calitate, capabili să fie decisivi în multe momente ale jocului, aţi văzut că în etapa trecută Ivan a decis aproape de unul singur meciul de la Mediaş. Mergem cu încredere, ştim că nu va fi uşor, trebuie să fim concentraţi, să ne ridicăm nivelul, fiindcă nu putem scoate un rezultat bun dacă ne prezentăm ca în meciul cu FCSB. Vor apărea cu siguranţă momente bune pentru noi, pe care sper să le gestionăm bine, să le exploatăm”, a declarat Laszlo Balint, într-o conferinţă de presă.
Neluţ Roşu, confirmat cu COVID 19
Laszlo Balint a vorbit şi despre indisponibilităţile din lot pentru duelul din Bănie, absenţa de ultimă oră fiind cea a lui Neluţ Roşu, descoperit pozitiv la testul de coronavirus.
„Hora şi Isac sunt suspendaţi, Bustea este accidentat, rămâne acasă, ca şi Neluţ Roşu, care a fost confirmat azi cu COVID. Încercăm să fim pregătiţi din toate punctele de vedere, am încredere că băieţii se vor mobiliza şi vom face o figură frumoasă. Încercăm să adunăm cât mai multe puncte, pentru ca atunci când începe play-out-ul să avem o anumită linişte şi suntem atenţi la poziţia pe care o ocupăm pentru a obţine cât mai mulţi bani din drepturile TV. Trebuie să fim foarte motivaţi acum, pentru a avea linişte pentru mai târziu, în play-out” a declarat Laszlo Balint.
Laszlo Balint şi-ar fi dorit un charter pentru deplasare
Laszlo Balint a invocat programul încărcat şi oboseala echipei, menţionând că UTA nu beneficiază de condiţiile echipelor din frunte, pentru a ajunge cu un charter în Bănie.
„Ne aşteaptă un drum lung cu autocarul, facem 7 ore, timpul este scurt între meciuri, iar efortul depus cu FCSB a fost considerabil. Craiova ne va face să suferim din punct de vedere fizic, dar voi face modificări, pentru că vrem să aducem un plus de prospeţime la nivelul lotului şi sper să avem un plus în joc, atât individual, cât şi colectiv. Nu suntem la nivelul Craiovei sau FCSB-ului sau CFR-ului, ca să organizăm deplasarea cu un charter, atunci când clubul va putea face acest lucru vom avea probabil alte posibilităţi şi la structura lotului de jucători. Craiova a venit în tur cu charter, CFR a făcut 20 de minute de la Cluj până la Arad cu avionul. Cele trei echipe din faţă sunt la alt nivel faţă de celelalte din punct de vedere al condiţiilor, al lotului” a declarat Laszlo Balint.
Buhăcianu: „Craiova e favorită, dar vrem să facem surpriza”
Marcator în meciul tur cu Universitatea Craiova, încheiat cu victoria oltenilor cu 2-1, Valentin Buhăcianu speră să recidineze mâine seară, mai ales că nu a mai înscris de atunci.
„Ne aşteaptă un meci greu, dar cu siguranţă vom da totul pentru a obţine victoria. Mă aşteptam să mai dau goluri după ce am marcat în tur cu Craiova, dar sper să o fac mâine şi, cel mai important, să câştigăm. Cu FCSB a fost un meci nereuşit, dar nu mai contează, a trecut, trebuie să ne gândim la ce urmează. La ce echipă are Craiova şi ce condiţii au, e clar că sunt favoriţi, dar şi noi suntem o echipă foarte bună şi sperăm să facem surpriza. Nu ne gândim la play-off, ci la meciul cu Craiova, apoi urmează o pauză” a declarat atacantul de 27 de ani.