Laszlo Dioszegi dă vina pe ISU pentru întârzierea inagurării stadionului din Sfântu Gheorghe: „Și-au luat prea în serios rolul!”

Laszlo Dioszegi dă vina pe ISU pentru întârzierea inagurării stadionului din Sfântu Gheorghe. Patronul celor de la Sepsi s-a plâns de faptul că a fost foarte greu să obțină avizele pentru stadion, iar acest lucru nu i-a permis să dispute partidele oficiale pe noul stadion.

Covăsnenii au primit oficial dreptul de a evolua pe noul stadion abia marți, 5 octombrie, după ce LPF a anunțat că stadionul corespunde cerințelor prevăzute de legile și regulamentele în vigoare. Astfel, „Arena Sepsi OSK” a fost omologat.

Construcția arenei era gata din luna aprilie, însă clubul nu a obținut toate avizele de care avea nevoie. Cel mai mari probleme le-a avut cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), care a arătat clemență zero.

Stadionul gata din aprilie, omologarea în octombrie!

Se spune că este mai bine mai târziu, decât niciodată. Noua arenă din Sfântu Gheorghe are o capacitate de 8.400 de locuri și este gata să-și dispute primul meci. Inaugurarea va avea loc pe 16 octombrie, cu FC Voluntari, într-o partidă din etapa a 12-a din Liga 1.

Patronul echipei, Laszlo Dioszegi, și-ar fi dorit ca acest lucru să se întâmple mai devreme, însă cerințele ISU i-au ținut mult timp pe loc.

„Sâmbătă o să avem inaugurarea stadionului, cu FC Voluntari. Consider că sunt o echipă foarte norocoasă, ei au venit și la inaugurarea stadionului vechi, acum vin și la cel nou. Atunci a fost 2-2, nu vrem să repetăm acel rezultat. Avem nevoie de victorie, pentru că încet, încet, ne ducem în jos și nu este aceasta valoarea echipei.

Ne-am chinuit foarte mult la avize, nu știu când am început cu avizul pentru ISU, cred că din aprilie. Durează foarte mult, nu știu din ce cauză! Nu știu ce să comentez, așa decid ei. După ce s-a întâmplat la Colectiv, poate că cei de la ISU și-au luat prea în serios rolul”, a declarat Laszlo Dioszegi pentru DigiSport.

Publicat: 06 10. 2021, 22:23